În prima manșă, croații au făcut spectacol. După un penalty ratat de Kramaric, Budimir a deschis scorul în minutul 26, iar Perisic a înscris și el pe finalul primei reprize.

Un reporter a inventat un jucător pentru a-l testa pe Deschamps

La conferința de presă premergătoare meciului retur, un jurnalist croat a oferit momentul serii. A vrut să îi pună la încercare cunoștințele lui Didier Deschamps și să vadă cât de bine a pregătit selecționerul Franței meciul.

Reporterul a ”inventat” un fotbalist croat și l-a întrebat pe Deschamps despre un posibil debut la naționala Croației a lui ”Baleglawic”.

Nu vă doriți să îl vedeți pe tânărul Baleglawic debutând? A avut un 2025 foarte bun până acum, iar, dacă va debuta, ați pregătit un plan pentru a-l contracara?”, a fost întrebarea reporterului.

Deschamps nu a ezitat și a oferit un răspuns standard. Chiar dacă nu a vorbit despre ”Baleglawic”, s-a văzut clar că selecționerul francez nu avea nicio idee că acel fotbalist nu există.

Ascultați, ne cunoaștem toți adversarii. Dacă știți cine va fi în primul 11 al Croației, sunt interesat și eu”, a spus Deschamps la conferința de presă.