Ungaria și-a aflat pedeapsa, după scandalul legat de rasism! Amenda este una uriașă
Maghiarii și-au aflat pedeapsa pentru scandările rasiste din duelul cu Anglia.
FIFA a publicat astăzi raportul și amenda primită de federația din Ungaria după incidentele din duelul cu Anglia. Maghiarii sunt buni de plată, fiind amendați cu 216.000 de dolari, una din cele mai mari amenzi din istoria fotbalului.
”După ce am analizat şi am luat în considerare circumstanţele cazului, seriozitatea incidentelor (cuvinte şi acţiuni rasiste, aruncarea obiectelor, materiale pirotehnice, scări blocate), comisia a decis ca Ungaria să joace următoarele două meciuri de pe teren propriu din competiţiile FIFA fără spectatori. Cel de-al doilea meci va fi suspendat pentru o perioadă de probaţiune de doi ani”, a anunţat FIFA.
Printre contestatarii naționalei maghiare s-a aflat și Gareth Southgate, selecționerul Angliei, care a comentat incidentele de la Budapesta, după duelul câștigat de echipa lui cu 4-0.
"Nu prea am realizat ce se întâmplă de pe bancă. Se pare că au fost nişte incidente şi toată lumea ştie că suntem o echipă unită şi că ce s-a întâmplat este complet inacceptabil. Totul va fi raportat celor de la UEFA şi vom vedea ce va urma de aici încolo. Ei recunosc că lumea se schimbă (n.r. jucătorii). Chiar dacă unii oameni sunt blocaţi în mentalitatea şi prejudecăţile lor, în final vor fi nişte dinozauri, pentru că lumea se modernizează.
Ungaria nu are nici pe departe o populaţie atât de diversă precum ţara noastră. Ne va lua mult, mult timp să ajungem unde trebuie şi în mod inevitabil, dacă unele ţări nu au acelaşi nivel de diversitate, probabil nu au aceeaşi mentalitate ca cea din ţara noastră", a explicat Southgate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News