România a avut un parcurs perfect în Liga Națiunilor și, drept urmare, indiferent de verdictul UEFA privind meciul suspendat cu Kosovo, tricolorii și-au asigurat promovarea în Liga B pentru următoarea ediție, cea din 2026-2027.
Dacă ai noștri au fost pe val, în Liga C ce-i drept, în schimb, ungurii s-au chinuit printre granzii Europei, în Liga A. Formația maghiară a promovat aici, după stagiunea 2020-2021. La precedenta ediție, ungurii s-au descurcat chiar bine în Liga A, terminând pe 2 în grupa lor, după Italia, dar înaintea Germaniei și a Angliei.
Din păcate pentru unguri, în acest an, parcursul lor într-o serie cu Germania, Țările de Jos și Bosnia a arătat foarte diferit, comparativ cu ediția precedentă. De această dată, selecționata pregătită de italianul Marco Rossi (60 de ani) a câștigat un meci din șase. Vorbim despre un 2-0, în deplasare, cu Bosnia. În rest, maghiarii au înșirat niște rezultate groaznice, în capul listei fiind un 0-5 cu Germania și un 0-4 cu Țările de Jos, ambele partide fiind în deplasare.
Cu o clasare pe 3 din 4 în grupa a 3-a a Ligii A, Ungaria se pregătește acum de barajul de menținere / promovare. Alături de Scoția, Belgia și Serbia, alte formații care s-au clasat pe 3 în grupele lor în Liga A. După tragerea la sorți de vineri, UEFA va stabili meciurile de play-off pentru menținere / promovare în Liga A. Din Liga B au ajuns la aceste baraje Ucraina, Grecia, Austria și Turcia.
După terminarea meciurilor din faza grupelor, Liga A ne-a mai oferit următoarele situații:
*Portugalia, Franța, Germania, Spania, Croația, Italia, Țările de Jos și Danemarca au prins sferturile competiției. Pe care le vor juca, tur-retur, pe 20 și 23 martie 2025. Partidele din sferturi se vor stabili după tragerea la sorți de vineri. Primele patru naționale, ocupantele locurilor 1 în grupele lor din Liga A, vor fi în urna favoriților. Din lista de mai sus, ultimele patru echipe, de pe locurile 2, vor fi în urna outsiderilor.
*Polonia, Israel, Bosnia și Elveția, ocupantele locurilor 4 din 4 în Liga A, au retrogradat în B, acolo unde vor evolua în ediția 2026-2027 a competiției.
Liga C a Națiunilor, grupa a 2-a
Luni
România – Cipru 4-1
Kosovo – Lituania 1-0
Clasament
1. România 5 5 0 0 15-3 15
2. Kosovo 5 4 0 1 10-4 12
3. Cipru 6 2 0 4 4-15 6
4. Lituania 6 0 0 6 4-11 0
Locul 1 promovează în Liga B. Locul 2 va merge la un baraj de promovare, iar ultimul loc riscă retrogradarea în Liga D.
Rezultatele tricolorilor
*6 septembrie: Kosovo – România 0-3
*9 septembrie: România – Lituania 3-1
*12 octombrie: Cipru – România 0-3
*15 octombrie: Lituania – România 1-2
*15 noiembrie: România – Kosovo meci suspendat la scorul de 0-0
*18 noiembrie: România – Cipru 4-1