Valentin Mihăilă, moment de magie în timpul meciului cu Fiorentina. Fază superbă reușită de „tricolor”
Fiorentina – Parma, duel în optimile de finală ale Cupei Italiei.
Divizionara secundă Parma a surclasat-o pe Fiorentina, în deplasare, și la pauza meciului din optimile de finală ale Cupei Italiei conducea cu 2-0.
Parma a deschis scorul în minutul 21, prin Bernabe și avea să dubleze diferența de pe tabelă două minute mai târziu după o fază de toată frumusețea reușită de românul Valentin Mihăilă.
Valentin Mihăilă, contribuție majoră la golul doi al Parmei
Fotbalistul de bandă a interceptat o minge în partea stângă a terenului, apoi a avansat spre poartă, până în careul de 16 metri, unde l-a văzut foarte bine pe Bonny, căruia i-a pasat în fața porții, iar acesta nu a ratat ținta.
Serie B side Parma score two goals in two minutes to stun Fiorentina. ????
Coppa Italia never disappoints. ???? pic.twitter.com/DyAMMcxPN4
— CBS Sports Golazo ⚽️ (@CBSSportsGolazo) December 6, 2023
În ciuda meciului bun și a contribuției importante pe care a avut-o la golul doi al lui Parma, Valentin Mihăilă a fost înlocuit în minutul 70 al meciului, lăsându-i locul pe teren lui Begic.
7.3 a fost nota pe care fotbalistul român a primit-o pe site-ul Sofascore. Mihăilă a încheiat meciul cu 28 de atingeri și o acuratețe a paselor de 93%.
A fost 2-0 pentru Parma la pauză, însă Fiorentina a ieșit mai hotărâtă de la cabine, reușindă să reducă din diferență în minutul 83, prin Nzola și să restabilească egalitatea în ultimul minut al meciului, prin Sottil, care a executat perfect o lovitură de la 11 metri. A fost 2-2 după 90, iar meciul a intrat în prelungiri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News