VIDEO / Giani Kirita a luat TITLUL in Turcia! "La anul poate merg cu Dinamo in Liga!"
Giani Kirita a castigat duminica, cu Bursaspor, pentru prima data in cariera campionatul Turciei, ca urmare a rezultatelor inregistrate in ultima etapa a sezonului.
Bursaspor a invins, in etapa a XXXIV-a, cu scorul de 2-1 pe Besiktas, in timp ce Fenerbahce, care era rivala echipei lui Kirita in lupta pentru titlu, a remizat cu Trabzonspor, scor 1-1.
Formatia din Bursa a terminat campionatul Turciei pe primul loc, cu 75 de puncte. Fenerbahce s-a clasat pe pozitia a doua, cu 74 de puncte, iar Galatasaray pe locul 3, cu 64 de puncte.
Giani Kirita se afla la final de contract cu echipa turca, la care evolueaza din 2008. Romanul nu a jucat in partida de duminica, fiind accidentat.
Kirita a povestit pentru Sport.ro experienta unica traita in Turcia si nu exclude posibilitatea unei reveniri la Dinamo si sezonul viitor.
"Oamenii sunt foarte fanatici, ceea ce am vazut aici, efectiv nu mi-a venit sa cred. Femei, copii, toata lumea a iesit pe strazi sa sarbatoreasca. Eu sunt numarul 1 cand vine vorba de titluri, cupe, sau petreceri, dar ceea ce am vazut aici, dar am ramas socat."
"Am adaugat inca un titlu la cele doua pe care le aveam si asta este cel mai important lucru. Imi pare rau pentru situatia de la Dinamo. Anul viitor sper ca se vor organiza mai bine astfel incat sa mearga in Champions League. Poate si cu ajutorul meu, cine stie", a declarat Giani Kirita pentru www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News