VIDEO / Romario se apuca de fotbal.. la 43 de ani!
Fostul international brazilian Romario, in varsta de 43 de ani, si-a anuntat revenirea in fotbalul profesionist, el urmand sa evolueze la echipa America Rio de Janeiro, din a doua liga din Brazilia.
Romario va debuta la America in luna septembrie. El facea parte deja din staff-ul administrativ al clubului brazilian.
Prin semnarea contractului de jucator cu America, Romario a indeplinit dorinta tatalui sau decedat, Evair, care si-a dorit mereu ca fiul sau sa joace pentru aceasta echipa.
"Voi juca in unul-doua meciuri oficiale, pentru a implini visul tatalui meu", a declarat fotbalistul.
Romario isi anuntase retragerea din activitate in aprilie 2008.
Fostul international a facut parte din nationala Braziliei, campioana mondial in 1994. El a evoluat timp de 18 ani pentru reprezentativa cariocas, unde a acumulat 85 de selectii si a marcat 71 de goluri.
De-a lungul carierei, a jucat la echipele Vasco da Gama, PSV Eindhoven, FC Barcelona, Flamengo, FC Valencia, Fluminense, Al-Sadd, FC Miami si Adelaide United.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News