„E un psihopat narcisist!” Cea mai dură reacție după mesajul tulburător al fostului star al Italiei, aflat în depresie
Confesiunea lui Dani Osvaldo a îndurerat lumea fotbalului.
Fostul atacant al naționalei Italiei a publicat un clip emoționant pe contul său de Instagram. În vârstă de 38 de ani, Osvaldo a vorbit deschis despre dependențele și tulburările sale mintale.
„Vreau să vă spun câte ceva despre viața mea. Nu știu dacă e un strigăt de ajutor sau doar simt nevoia să vorbesc despre asta. De ceva timp mă lupt cu o depresie gravă, care m-a făcut să alunec în unele dependențe. Alcool și droguri. Adevărul e că acum sunt într-un moment în care viața îmi scapă printre mâini. Vreau să împărtășesc asta cu voi.
Urmez un tratament psihiatric, iau medicamente, am o boală specifică, îmi lipsește stima de sine, am depresie. De multe ori alunec din nou în dependențele mele din cauza supărării. Cad în autodistrugere și asta îi distruge și pe cei din apropierea mea. Practic, trăiesc singur, închis în casă. Nu ies nicăieri, nu fac nimic productiv cu viața mea, uneori nici nu mă ridic din pat, nu am putere. Uneori nici nu mă spăl”, a spus, cu lacrimi în ochi, fostul fotbalist (CITEȘTE AICI TOATĂ CONFESIUNEA LUI OSVALDO).
Dani Osvaldo a primit mii de mesaje de susținere
Fostul fotbalist a primit imediat mii de încurajări și mesaje de susținere. Espanyol, unul dintre fostele sale cluburi, a publicat un tweet emoționant. „Espanyol vrea să-i transmită toată susținerea fostului său jucător Pablo Daniel Osvaldo, care a mărturisit public că suferă de depresie, boală care l-a determinat să cadă în dependențe”, a scris gruparea din Barcelona.
Daniele De Rossi, fost coechipier cu Osvaldo la Roma și actual antrenor al echipei giallorossi, a vorbit despre Dani imediat după meciul cu Brighton. „Osvaldo e ca un frate pentru mine. Am vorbit după meciul Fiorentina - Roma (n.r. - jucat pe 10 martie). Am făcut schimb de poze de pe vremea noastră.
Există o intimitate între noi pe care prefer să nu o exprim. Mai ales pentru că nu eram pe deplin conștient sau, mai degrabă, nu știam totul. Din partea mea, el știe că voi fi mereu alături de el, așa cum a fost și el pentru mine când am mers în Argentina. Va fi la fel și acum, dacă el vrea, nici nu trebuie să întrebe”, a spus De Rossi.
Cea mai dură reacție după mărturisirea lui Osvaldo: „E un psihopat narcisist!”
Nu toată lumea a empatizat însă cu Dani Osvaldo. Josefina Pouso, jurnalistă în Argentina, a sugerat că Osvaldo joacă teatru doar pentru a se împăca cu Daniela Ballester, fosta lui iubită.
„Nu cred că trece prin depresie, în sensul de boală. Da, poate că este într-o stare de depresie. Dar de ce? Pentru că e un psihopat narcisist! Tipul ăsta face asta pentru că victima lui, pe care trebuie s-o distrugă, i-a zis ‘Gata, până aici!’. Clipul este pentru Daniela, ca să se întoarcă la el.
Aceasta este o armă pe care psihopatul narcisist o are ca să te facă să zici ‘Oh, iubirea mea, săracul de el, îi e rău, trebuie să am grijă de el, eu sunt vrăjitoarea care îl abandonează în momentele grele.’”, a zis Josefina Pouso, la o emisiune TV din Argentina.
Cine e Dani Osvaldo
Născut la Lanús, Osvaldo și-a început cariera de profesionist la Huracán, iar în 2006 s-a transferat în Italia, la Atalanta. Au urmat, pe rând, Lecce, Fiorentina, Bologna, Espanyol, Roma și Juventus.
În 2011, Dani Osvaldo a fost convocat la naționala Italiei, pentru care avea să adune 14 selecții și să marcheze patru goluri. În a doua parte a carierei, Osvaldo a trecut pe la Southampton, Inter, Porto și Boca Juniors.
După retragere, și-a făcut o trupă rock, pe nume Barrio Viejo. A înființat-o la Barcelona, alături de câțiva prieteni pe care i-a cunoscut când a evoluat pentru Espanyol. În vârstă de 38 de ani, Osvaldo are trei copii, două fete și un băiat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News