Zinedine Zidane poate pregăti o națională importantă după ce Didier Deschamps și-a prelungit contractul cu Franța! Ce echipă poate prelua 

Zinedine Zidane poate pregăti o națională importantă după ce Didier Deschamps și-a prelungit contractul cu Franța! Ce echipă poate prelua  Fotbal extern

Federația Franceză de Fotbal a anunțat oficial prelungirea contractului lui Didier Deschamps (54 ani). 

Selecționerul francez a semnat prelungirea contractului cu Federația Franceză, urmând a rămâne pe banca tehnică a naționalei Franței până în 2026. Didier Deschamps a fost selecționer al naționalei care a câștigat Campionatul Mondial din 2018 în ultimii 11 ani. Presa internațională însă anunța înainte de startul Mondialului din Qatar că Zinedine Zidane ar fi în pole-position pentru a prelua Franța. 

Despre fostul antrenor al lui Real Madrid s-a zis că ar fi refuzat oferte de la echipe de club tocmai pentru a prelua naționala Franței, însă prelungirea semnată de Deschamps schimbă datele problemei pentru tehnicianul francez. Cu toate astea, ar putea prelua tot o națională, poate chiar cea mai importantă din istoria fotbalului, Brazilia. 

Zinedine Zidane ar putea deveni selecționerul Braziliei 

Conform cotidianului francez RMC Sport, Zinedine Zidane ar putea să preia naționala Braziliei, câștigătoare a cinci Cupe Mondiale. Contractul lui Tite a expirat, iar după eliminarea din sferturile de finală a Braziliei, în fața Croației, la loviturile de departajare, s-a anunțat oficial despărțirea de selecționer. 

Deși brazilienii nu au avut de-a lungul timpului selecționeri care să nu fie din Brazilia, Zidane ar putea fi „abaterea de la regulă”, după cum informează francezii. 

Zinedine Zidane are un palmares impresionant ca antrenor, având nu mai puțin de 11 trofee câștigate alături de Real Madrid, trei dintre ele fiind UEFA Champions League. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!