FOTO ȘI VIDEO „Not for sale!” După 18 ani, au jucat în sfârșit cu „dușmanul” Red Bull și au făcut înconjurul planetei
Ruptura s-a produs în 2005. Cele două rivale s-au întâlnit marți seară pentru prima oară în istorie.
În aprilie 2005, compania Red Bull anunța achiziționarea clubului istoric Austria Salzburg. Fanii grupării din Salzburg, fondată în 1933, au primit vestea cu entuziasm: un sponsor puternic financiar, cu sediul la mai puțin de 20 de kilometri de orașul lui Mozart și care era pregătit să investească serios.
„Când am auzit zvonurile că Red Bull ar putea sponsoriza clubul nostru, cu toții am fost foarte fericiți”, recunoștea un suporter local, într-un reportaj realizat de Copa90.
Numai că, imediat după ce compania de băuturi energizante a oficializat tranzacția, Dietrich Mateschitz (miliardarul care deținea Red Bull și care a murit în 2022) a anunțat schimbarea numelui echipei, a conducerii și a staff-ului.
„Un club nou, fără istorie!” Fanii s-au răzvrătit și au creat SV Austria Salzburg
„E un club nou, fără istorie!”, a declarat atunci Mateschitz. În iunie 2005, la mai puțin de două luni de la preluare, formația din Salzburg se numea deja Red Bull, avea o nouă stemă, iar culorile tradiționale, cele alb-violet, fuseseră înlocuite cu roșu și alb.
În acel moment, fanii s-au împărțit în două: cei care au închis ochii la schimbările făcute de Red Bull și au continuat să susțină clubul și, pe de altă parte, cei care s-au răzvrătit. Aceștia din urmă au încercat prin toate metodele să oprească transformarea clubului, inclusiv prin invazii pe teren, dar n-au reușit. „Red Bull nu dorea să fie sponsor, ci tocmai cumpărase licența clubului nostru pentru a o folosi în scopuri de marketing”, spuneau ei. Așa că, până la urmă, s-au organizat și în octombrie 2005 au înființat un nou club: SV Austria Salzburg.
„Acea companie a distrus o mare parte din viețile noastre!”
„Acea companie a distrus o mare parte din viețile noastre. A schimbat tot, a șters istoria. Am negociat cu ei o perioadă și tot ce ne-au oferit a fost să păstreze șosetele violete pentru echipamentul portarului!”, a povestit Stefan Schubert, un membru al conducerii administrative a lui Austria Salzburg, pentru BBC.
Austria Salzburg și-a început drumul în a șaptea divizie a fotbalului austriac. În timp ce Red Bull a câștigat titlu după titlu în Austria, ba chiar a ajuns să scoată capul și în Champions League, punctul maxim al Austriei Salzburg a fost un an în liga a doua din Austria, în sezonul 2015-2016. Astăzi, trupa alb violetă e în divizia a treia și momentan se află pe primul loc al clasamentului.
Întâlnire istorică, 18 ani mai târziu: „Not for sale!”
Marți seară, la 18 ani de la momentul Red Bull, cele două echipe s-au întâlnit pentru prima oară în istorie, în Cupa Austriei. Meciul a început cu 15 minute întârziere, pentru că autocarul celor de la Red Bull a fost blocat de fanii Austriei în drumul spre stadion.
Is that, Mozart, hitting a red bull with a violin?
Why yes, it is! ????????
????⚪ 0-0 ????⚪ (0')#SVASRBS #ÖFBCup pic.twitter.com/TKGclhF8Te
— The Other Bundesliga (@OtherBundesliga) September 26, 2023
Suporterii celor de la Austria Salzburg, care au așteptat timp de 18 ani o dispută față în față cu gruparea pe care o acuză că le-a furat istoria, au dominat atmosfera pe stadionul de doar 4.000 de locuri din Grödig. Red Bull, în schimb, a avut circa 500 de suporteri la meci. „În Salzburg, noi cântăm la vioară!”, au scris fanii celor de la Austria Salzburg sub o coregrafie care îl înfățișa pe Mozart lovind un taur roșu cu o vioară. Altfel, a atras atenția și portarul echipei de liga a treia, care a apărat într-un echipament pe care scria „Not for sale”!
???? Austria Salzburg have welcomed their players back to the pitch for the second half of their crunch clash against Red Bull Salzburg with one hell of a fireworks display! ???? pic.twitter.com/ltVM3Cmpau
— The Sweeper (@SweeperPod) September 26, 2023
Red Bull Salzburg a pierdut în tribune, dar a câștigat pe teren
Pe teren, Red Bull Salzburg a surprins prin faptul că a aliniat un prim 11 apropiat de cel mai bun al ei, în ciuda faptului că, teoretic, era doar un meci de cupă în fața unei formații de divizie inferioară. De așteptat, „taurii” au controlat partida, cu 80% posesie și 19 șuturi la poartă în prima repriză.
Amar Dedic a deschis scorul în minutul 8, iar Amankwah Forson a dublat avantajul lui Red Bull în minutul 64. Zece minute mai târziu, același Forson a înscris pentru 3-0. În minutul 83, Pavlovic a înscris și a stabilit scorul final: 4-0 pentru Red Bull Salzburg.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News