„Voi continua să fac ce e mai bine pentru echipă!” Mesajul lui Pjanic, jucătorul marginalizat de Koeman, după ce antrenorul a fost demis

„Voi continua să fac ce e mai bine pentru echipă!” Mesajul lui Pjanic, jucătorul marginalizat de Koeman, după ce antrenorul a fost demis Fotbal extern

Ronald Koeman (58 ani) a fost demis de la Barcelona după înfrângerea cu Rayo Vallecano, 0-1. 

Ultima înfrângere din campionat le-a pus capac șefilor de pe Camp Nou, care l-au anunțat pe Koeman în avionul de întoarcere că nu mai este antrenorul primei echipe. Tehnicianul neerlandez a stat pe bancă pentru 67 de meciuri, timp în care a câștigat doar Cupa Spaniei. 

În mandatul său Barcelona a „scăpat” de mulți jucători importanți, unul dintre ei fiind Luis Suarez, iar cel de-al doilea a fost Miralem Pjanic, transferul de la Juventus pe care Koeman l-a marginalizat încă de la început. Bosniacul nu a primit multe șanse din partea antrenorului, iar în vară a fost împrumutat la Beșiktaș, moment în care a rupt tăcerea despre tot ce a trăit sub comanda acestuia. 

  • Zvoi Continua Sa Fac Ce E Mai Bine Pentru Echipa Mesajul Lui Pjanic Jucatorul Marginalizat De Koeman Dupa

Mesajul lui Pjanic pentru Koeman

Deși nu a avut o relație bună cu el, Miralem Pjanic a avut un mesaj sincer pe care i l-a transmis lui Koeman, prin intermediul contului său de Instagram. 

„Într-o lume în care ochii tuturor sunt lipiți de ecrane, e ușor să citezi greșit pe cineva și să plasezi declarații în afara contextului. 

De-a lungul carierei, nu am intenționat să fac rău nimănui, indirect sau direct. Am fost crescut să respect pe toată lumea. Intenționez să fac asta în toate modurile. Îi urez lui Ronald Koeman mult noroc în viitoarea sa aventură. Voi continua să mă focusez pentru a face ce e mai bine pentru echipa mea”, a scris Pjanic pe Instagram. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!