A dispărut o echipă de tradiție din fotbalul românesc! Dorin Goian: ”S-a închis prăvălia”
Fostul internațional și antrenor al Forestei Suceava, Dorin Goian, a adus critici puternice asupra situației clubului, sugerând că acesta a fost "jecmănit" și că au avut loc practici neadecvate în timpul mandatului său. Goian, care a fost aproape să promoveze echipa în Liga 2, a părăsit clubul după un baraj nereușit vara trecută.
"Mă doare sufletul"
"La Suceava s-a închis prăvălia. S-a desființat, datorii mari, jucătorii au plecat", a declarat Goian, conform Liga 2.
Fostul antrenor a evidențiat dificultățile financiare ale echipei. El a subliniat că situația clubului a fost influențată negativ de decizii interne și că s-au petrecut lucruri regretabile în timpul mandatului său.
"Mă doare sufletul când se jecmănește un club de fotbal. S-au întâmplat lucruri urâte. S-au adus oameni din alte orașe să conducă clubul de fotbal pe banii Primăriei", a adăugat fostul internațional român.
Dorin Goian, care a fost și jucător la Foresta Suceava, a subliniat că este dispus să se implice în viitoarele proiecte fotbalistice din orașul Suceava, dar numai dacă acestea sunt gestionate corect și sănătos. A vorbit despre necesitatea unei supravegheri atente a plăților și a criticat modul în care s-au administrat finanțele clubului.
Echipa a fost recent exclusă din Liga 3, iar Goian a evidențiat că se așteaptă la alegeri și depinde de noul primar să decidă direcția viitoare pentru fotbalul din Suceava.
Concluzia fostului antrenor este clară: "Când se jecmănește cum a fost la Suceava, mă doare sufletul".
”Încheiem anul ca o familie, așa cum am fost și vom fi mereu”
”Încheiem anul ca o familie, așa cum am fost și vom fi mereu”, ultimul mesaj public al clubului Foresta Suceava, prin intermediul paginii sale oficiale de Facebook, la data de 3 decembrie 2023, când intra în vacanța de iarnă și nu conștientiza ceea ce avea să urmeze apoi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News