VIDEO EXCLUSIV "A fost liderul suprem pentru mine". Jucătorul după care Alex Chipciu a plâns, la propriu, când a plecat de la FCSB
Invitat la emisiunea prezentată de Cătălin Oprișan, Alex Chipciu a vorbit despre momentele importante din cariera sa, dar și despre jucătorii și antrenorii care i-au marcat activitatea profesională.
Jucător la Steaua București/FCSB în perioada 2011-2016, Alex Chipciu a avut rezultate importante cu gruparea roș-albastră, iar de-a lungul timpul s-a arătat de mai multe ori un susținător al echipei.
De altfel, jucătorul de la U Cluj a dezvăluit că în vară a fost la un pas de a se întoarce la FCSB, însă a ales să rămână în Ardeal, mai ales din considerente personale.
Mirel Rădoi, modelul lui Alex Chipciu
Internaționalul român a dezvăluit care au fost jucătorii care au avut o însemnătate aparte pentru el, Mirel Rădoi aflându-se în top.
"Eu am lucrat și cu Mirel la Steaua. A fost liderul suprem pentru mine. Ok, a fost Adrian Ilie când eram mic sau Marius Lăcătuș, dar apoi când a plecat Mirel de la FCSB, am plâns. Am avut o relație fabuloasă cu el când era antrenor. E un tehnician foarte foarte bun, doar că minusul lui este că are prea mare personalitate și nu acceptă nimic. Dacă se întâmplă ceva ce nu îi convine, și-a luat jucăriile și a plecat", a povestit Alex Chipciu, în cadrul emisiunii Arena SPORT.RO.
Alex Chipciu, la Arena SPORT.RO (21.12.2023) pe www.sport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News