"A fost refuzată o ofertă importantă!" Ce se întâmplă cu fotbalistul dorit în Premier League. Anunțul făcut de Cristi Balaj
Cristi Balaj (52 de ani), președintele CFR Cluj, a vorbit despre interesul crescut pentru Philip Otele, atacantul nigerian care a impresionat în acest sezon în Superliga.
Otele, în vârstă de 24 de ani, a marcat 13 goluri și a oferit șase pase decisive în 31 de meciuri pentru CFR Cluj în Superliga. Evoluțiile sale au atras atenția unor cluburi importante din Europa, printre care Brighton din Premier League.
Balaj a confirmat că CFR Cluj a refuzat o ofertă importantă pentru Otele în această iarnă. "Deja în iarnă a fost refuzată o ofertă importantă, substanțială, făcută de un club din fotbalul important din Europa", a spus Balaj potrivit iAMsport.
- Peste patru milioane de euro vor trebui să achite cluburile care își doresc semnătura lui Otele.
Otele, lăudat de Balaj
Președintele CFR Cluj a subliniat că Otele este un jucător valoros, cu un potențial incredibil: "Joacă mai bine, de atunci a înscris goluri, e mai bun pe zi ce trece, e clar că are un potențial incredibil. Sumele, din punctul meu de vedere... eu niciodată nu am făcut valorea unui jucător prin sumele pe care le-am declarat, eu vorbesc de calitățile lui, nu de sume."
Balaj a adăugat că Otele este un profesionist desăvârșit și un exemplu de urmat pentru tineri. "Vorbim de un jucător care, în afară de fotbal, nu are altceva în obiectivele lui de viitor. E un jucător care, atât pe teren, cât și în afara lui, e un exemplu de urmat pentru tineri."
Otele a sosit în România în vara anului 2022, la UTA Arad. A semnat cu CFR Cluj în vara anului trecut și a devenit rapid un jucător de bază în echipa ardeleană.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News