Fundașul de 28 de ani, care a petrecut ultimii cinci ani la FCSB, s-a alăturat recent clubului FC Voluntari, aflat în divizia secundă.
Fundașul stânga a semnat un contract valabil pe doi ani și jumătate și și-a exprimat entuziasmul față de noua provocare pe rețelele de socializare.
"O nouă provocare… Am decis să vin aici cu gândul și speranța că împreună vom munci și ne vom îndeplini obiectivul, acela fiind promovarea! Am găsit aici un grup unit și condiții de antrenament foarte bune, un proiect solid din care mă bucur ca fac parte Mulțumesc domnului Gigi Nețoiu și întregului staff tehnic pentru încrederea acordată! Forța FC Voluntari", a postat Panțîru pe Instagram.
Panțîru, mesaj pentru Gigi Becali
Fostul jucător al FCSB nu a uitat să își exprime recunoștința față de fosta sa echipă și față de Gigi Becali, menționând "momentele grele, dar și bucuriile de neuitat" trăite în cei cinci ani și jumătate petrecuți la club.
"Mulțumesc, Steaua (n.r. – FCSB)! După 5 ani și jumătate, 74 de meciuri jucate pentru cea mai bună echipă din România, îmi iau rămas-bun cu inima plină de recunoștință. Am trăit momente grele, dar și bucurii de neuitat – 3 trofee câștigate, meciuri europene și o mulțime de amintiri care vor rămâne mereu în sufletul meu.
Mulțumiri speciale domnului Gigi Becali, tuturor coechipierilor și antrenorilor care mi-au fost alături și nu în ultimul rând suporterilor care sunt minunați ! Mă voi gândi mereu la voi și vă doresc mult succes în drumul spre un nou titlu, aștept și eu medalia la final de sezon!", e mai scris Ionuț Panțîru.
Chinuit de accidentări în ultimii trei ani petrecuți la FCSB, Ionuț Panțîru a adunat doar 74 de meciuri în campioanei, marcând trei goluri și șase pase de gol.