OFICIAL Adi Petre, ex-FCSB, a fost prezentat la noua sa echipă

Adi Petre, ex-FCSB, a fost prezentat la noua sa echipă Fotbal intern

Adrian Petre (25 de ani) rămăsese fără echipă după ce s-a despărțit la începutul lui ianuarie de FC Hermannstadt.

Legitimat în perioada 2020 - 2021 la FCSB, Adi Petre s-a înțeles în această iarnă cu CS Arsenal Tunari, echipa de pe locul 17 din eșalonul secund al României. 

Adi Petre, ex-FCSB, a fost prezentat la noua sa echipă

Clubul l-a prezentat oficial pe Adi Petre vineri după-amiază. Pentru atacantul central de 1,87 m CS Tunari va fi a opta echipă la care va evolua în cariera sa.

”Bine ai venit,  Adrian Petre!

Clubul nostru și-a asigurat serviciile atacantului Adrian Petre! Adrian a bifat 15 selecții pentru Echipa Națională a României U21, pentru care a înscris 5 goluri, unul dintre ele fiind chiar la Euro 2019, împotriva Croației.

Adrian Petre a mai evoluat în carieră pentru UTA Arad, Esbjerg (DAN), FCSB, Cosenza (ITA), Farul Constanța, Apolon Levadiakos (GRE) și FC Hermannstadt.

Clubul nostru îi urează bun venit în familia Tunarilor și să aibă cât mai multe performanțe în tricoul nostru!”, se arată în comunicatul oficial emis de CS Tunari.

Cifrele lui Adi Petre

  • Esjbjerg: 82 meciuri, 29 goluri, 6 assist-uri
  • UTA Arad: 59 meciuri, 33 goluri, 3 assist-uri
  • Farul: 37 meciuri, 11 goluri, 1 assist
  • FCSB: 16 meciuri, 3 goluri, 1 assist
  • Cosenza: 9 meciuri, 0 goluri, 1 assist
  • Levadiakos: 6 meciuri, 0 goluri, 0 assist-uri
  • Hermannstadt: 5 meciuri, 0 goluri, 0 assist-uri

CS Tunari, în această stagiune

După 15 etape desfășurate în al doilea eșalon al României, CS Tunari se situează pe locul 17 cu 12 puncte. Două victorii, șase remize și șapte eșecuri a înregistrat clubul până acum în campionat.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!