Adi Petre și-a decis viitorul după despărțirea de Farul Constanța! Atacantul se pregătește de o revenire în Italia
Adrian Petre și Farul Constanța au ajuns la un acord în privința rezilierii contractului.
Atacantul de 24 de ani revenise la echipa lui Gheorghe Hagi în încercarea de a-și relansa cariera, însă evoluțiile sale nu l-au convins pe „Rege”, care a luat decizia de a se despărți de el.
Petre și-a reziliat contractul cu Farul, potrivit sportard.ro, în urmă cu o săptămână urmărind ultimele două meciuri ale constănțenilor din tribune.
Acum, internaționalul român așteaptă un semn de la impresarul său, Cătălin Sărmășan, care îi caută un angajament în Italia, în Serie B, acolo unde Petre a mai evoluat pentru șase luni la Consenza.
- 11 goluri a marcat Petre în cele 37 de meciuri disputate în tricoul lui Farul.
- 800.000 de euro este cota de piață atacantului de 24 de ani, potrivit transfermarkt.com
Cornel Dinu îi critică dur pe fotbaliștii reveniți la Farul
„Au plecat prin străinătate, n-au confirmat nicăieri, se întorc acasă şi sunt mai slabi decât erau când au plecat. Te pune pe gânduri. Dacă joacă fotbal pentru a se remarca, pentru a face performanţă sau joacă fotbal pentru că îi place jocul?
Toţi trei, aceşti jucători intră în categoria mediocritate ca evoluţie. Mă refer la Benzar, Băluţă şi Nedelcu”, a spus Cornel Dinu, potrivit Orangesport - mai multe detalii AICI.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News