Unirea Slobozia e o echipă de prima ligă care abia a ajuns la al 3-lea meci oficial în 2025. Și care, potrivit spuselor antrenorului Adrian Mihalcea, are deja în componență niște jucători care nu mai fac față competiției din punct de vedere fizic!
Venit la interviul de la zona mixtă, după Unirea Slobozia – Dinamo, scor 1-3, Mihalcea a vorbit cu o nonșalanță incredibilă despre faptul că elevii săi, niște sportivi de performanță, care trăiesc din fotbal, au fost depășiți din punct de vedere fizic de cei de la Dinamo.
Atenție: declarațiile lui Mihalcea vin nu la finalul sezonului, când s-au jucat zeci de meciuri deja, ci pe 31 ianuarie, într-un moment în care Superliga noastră abia s-a reluat după pauza de iarnă!
„Din păcate, am avut probleme fizice. Prea mulți jucători, în a doua repriză, n-au mai putut din punct de vedere fizic. Încercăm să jucăm împotriva unor echipe care au posesie și calitate. Dar când nu putem fizic, nici pe bancă n-avem soluții. Și suferim! Am suferit și astăzi. Băieții au o atitudine OK, au încercat să-i blocheze. Dar când întâlnești o echipă la fel de determinată și tu n-ai calitate, începi să ai probleme. Am cedat acum în fața unei echipe foarte bune! Care a fost ajutată și de atmosferă. Câțiva dintre jucătorii mei, până acum 2 ani, jucau în fața unor tribune goale. Și acum, când ajung în fața unui stadion plin, „tremură“. Asta e realitatea! Nu fac niciun capăt de țără. Am pierdut un meci, sigur vom pierde și altele, dar nu vreau decât să felicit echipa Dinamo“, a spus tehnicianul Unirii.
Slobozia va continua să joace la... Clinceni!
În continuarea discursului său, Adrian Mihalcea a subliniat, încă o dată, că echipa sa e extrem de limitată. Și, de asemenea, a dezvăluit că e exclus ca Unirea Slobozia să joace pe teren propriu, în acest an, deoarece lucrările la stadion n-au avansat deloc.
„Jucătorii mei, unii dintre ei, au ieșit cu crampe. Din cauza efortului. Suferim la capitolul acesta. Nu e o noutate pentru noi. Trebuie să ridicăm nivelul, cât putem, cu echipele astea bune. În caz contrar, nu vom avea prea multe șanse. N-am cum să fiu supărat pe mulți dintre ei. Acesta e nivelul. Calitativ au o limită. Și când dai de echipe puternice, acest lucru se vede. Bătălia noastră e în play-out. Trebuie să mai acumulăm cel puțin 6 puncte, în sezonul regulat, ca să abordăm play-out-ul într-o situație bună. Nu vom juca acasă, anul acesta. Nu s-a schimbat nimic. Noi jucăm de mult timp, la Clinceni. Nu asta e o scuză pentru rezultatele noastre, pentru evoluțiile noastre. Eu consider că aici e casa noastră“, a încheiat Mihalcea.