VIDEO EXCLUSIV Adrian Mihalcea a fost invitatul lui Cătălin Oprișan la Arena Sport.ro. Fenomenul Unirea Slobozia, echipă promovată în Superliga României
Arena Sport.ro e în fiecare joi, de la 9:00, pe Sport.ro și VOYO.
Adrian Mihalcea (47 de ani) e invitatul lui Cătălin Oprișan timp de 60 de minute în care dezvăluie secretele echipei sale, Unirea Slobozia, promovată în Superliga României, dar vorbește și despre cariera sa de fotbalist.
Adrian Mihalcea e invitatul lui Cătălin Oprișan la Arena Sport.ro
Dinamo pe vremea în care trupa din Șoseaua Ștefan cel Mare se bătea an de an la titlu, echipa națională sau meciurile din Italia sunt câteva repere din cariera lui Mihalcea, ce coincid cu câteva capitole ale emisiunii de azi, de pe Sport.ro și VOYO.
Arena SPORT.RO e în fiecare joi, pe Sport.ro și VOYO, și le aduce tuturor urmăritorilor informații despre cele mai relevante evenimente sportive ale momentului, din diverse domenii, comentate în stilul consacrat de Oprișan, dar și de invitații speciali pe care îi are aproape.
”Prima oară am colaborat cu cei din Departamentul Sport al PRO TV în 1996, așa că după... 27 de ani revin, cu bucurie, în Pache Protopopescu. Am acceptat propunerea deoarece cred că astăzi e nevoie de o emisiune care să trateze fenomenul sportiv într-un mod puțin diferit, pe înțelesul tuturor. Ne vom concentra nu numai pe fotbal, o mare pondere o vor avea materialele din celelalte domenii, dar și discuțiile cu invitații”, declară Cătălin Oprișan încântat de debutul noii emisii.
După anii de experiență, acesta a mai punctat: ”astăzi, sportul nu înseamnă numai minutul și scorul, ci și recorduri incredibile, cariere fabuloase ori momente de voință înalte cât vârful Everest”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News