Adrian Mutu este noul antrenor al ”lupilor galbeni”, asta după ce Petrolul Ploiești s-a descotorosit de serviciile lui Mehmet Topal. ”Briliantul” antrenează după o pauză de opt luni.
Adrian Mutu și-a serbat ziua în Antalya: fotbaliștii i-au cântat ”La mulți ani!” + ce cadou i-a înmânat Gicu Grozav
Miercuri dimineață, Petrolul Ploiești a înfruntat-o pe Orduspor 1967 SK, o formație din liga a 4-a a Turciei, într-un meci amical, disputat la baza ”Fanatic Tour Sport Center Belek”.
1-1 s-a încheiat partida, iar la hotel fotbaliștii Petrolului l-au așteptat pe Adrian Mutu cu tort pe masă. A fost ziua de naștere ”Briliantului”, care a împlinit 46 de ani.
Elevii săi i-au cântat ”La mulți ani!”. Gicu Grozav i-a înmânat și un cadou - un tablou - iar Mutu a ținut să-și arate recunoștința față de gestul noului lot pe care-l coordonează.
”Mulțumesc din suflet. Bucurați-vă de ziua asta. Diseară puteți să beți și o bere”, a spus Mutu.