EXCLUSIV Adrian Porumboiu reacționează dur după acuzațiile lui Sălăgeanu. "Să-i fie rușine! Minciuni ordinare! Se dădea lovit, forța nota pentru că îl căutau cămătarii!"
Fostul patron al echipei FC Vaslui și-a exprimat surprinderea după acuzațiile făcute de Adrian Sălăgeanu.
Sălăgeanu, fost fundaș la Vaslui în perioada 2012-2014 (5 meciuri), a susținut recent, potrivit Gsp, că "a rămas scârbit" de atitudinea pe care a avut-o Adrian Porumboiu față de el.
Campion cu Oțelul, Sălăgeanu a spus pentru sursa mai sus citată că fostul mare arbitru i-ar fi insultat soția și copilul când și-a cerut restanțele salariale.
Porumboiu: "A fost traumatizat de cămătari!"
Contactat de Sport.ro, Porumboiu a contraatacat dur. Fostul ecuson FIFA susține că evoluțiile lui Adrian Sălăgeanu, care invoca mai mereu accidentări, ar fi fost cauzate de problemele pe care fotbalistul din Carei le-ar fi avut cu cămătarii.
"Sunt niște lucruri care n-au niciun punct cu mine, cu soția, cu copiii, că l-am traumatizat. Noi știam că are niște probleme, de natură psihică, dar n-am nicio treabă eu cu treaba asta. Spune că l-am traumatizat. Nu! El a fost traumatizat de cămătari.
Sunt niște cretinități că eu să-i fi înjurat familia! Habar n-am ce avea băiat sau fetiță! Nici vorbă așa ceva. Nu i-am cunoscut soția, cum poate să mintă în halul ăsta!? Minte și cu sumele de bani despre care afirmă - că avea sute de mii de euro de încasat!
Fostul patron de la Vaslui acuză: "Se dădea lovit!"
Spune 'plus alte sume'. Care sume în afară de cele pe care le avea în contract!? Ce avea scris... Și-a primit banii... Dar el avea problema asta că nu poate să joace, se dădea lovit, dar forța nota pentru că îl căutau cămătarii. Să mintă în halul ăsta? Să-i fie rușine!
După 11 ani vorbește de sute de mii, niște minciuni ordinare. Eu l-am adus ca fotbalist, i-am plătit niște salarii pe care nu le luase la Galați, i-am plătit sumă de transfer, a avut un salariu foarte bun. N-a vrut să mai joace pentru că el era blocat psihic de cămătari.
Adrian Porumboiu: "Recunosc că l-am înjurat"
Dar nu cineva de la Vaslui, eu sau altcineva l-au traumatizat. O declarație tembelă dată de el după 11 ani. De înjurat, recunosc că l-am înjurat în două situații: după meciul cu Fenerbahce la Istanbul când a greșit la faza când ne-au egalat turcii și la Vaslui când se dădea lovit că are entorsă, că are nu știu ce...", a declarat Adrian Porumboiu pentru Sport.ro.
Porumboiu a făcut referire la egalul înregistrat de Vaslui la Istanbul, cu Fener, scor 1-1, în prima manșă a turului 3 preliminar din Liga Campionilor, pe 2 august 2012. Sălăgeanu a jucat titular.
Echipa aliniată de Marius Șumudică la Istanbul:
- FC Vaslui: Coman - Milanov, Varela, Charalambous, Sălăgeanu - N'Doye, Caue - Antal (Buhăescu '88), Stanciu (Sburlea '60), Sânmărtean - M. Niculae (R. Costin '81). Antrenor: Marius Şumudică.
În retur, la Piatra Neamț, turcii s-au impus cu 4-1 și au mers în play-off-ul Ligii Campionilor.
Mesajul aspru îndreptat de Sălăgeanu către Porumboiu
Sălăgeanu a vorbit despre Adrian Porumboiu și a susținut faptul că fostul patron i-ar fi adus insulte soției și copiilor săi, în momentul în care a cerut plata salariilor restante.
„Dânsul vorbea multe și făcea puține. Supărarea mi-a trecut, dar mai mult sunt scârbit sau dezamăgit de atitudinea pe care dânsul a avut-o față de mine. Dacă eu joc meci de meci, tu spui că-mi dai banii, dar apoi mă înjuri? Îmi înjuri copilul și soția… ce să mai zic despre acel om? Aveam restanțe salariale.
Am mers la el și i-am spus că am nevoie de bani, că am copil, dar am fost înjurat! S-au spus mult mai multe lucruri. Probabil că așteptau să reacționez într-un fel, să fac un pas greșit, dar eu sunt un om civilizat, așa cum m-a învățat mama mea. A fost o dezamăgire, dar viața merge înainte. Am rămas cu un gust amar după acest episod”, a spus Adrian Sălăgeanu, potrivit Gsp.
Echipele la care a evoluat Adrian Sălăgeanu
Fundașul din Carei a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Olimpia Satu Mare, Gloria Bistrița, CS Dacia Mioveni, Someșul Satu Mare, Oțelul Galați, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș, SV Moosbach.
Cele mai multe apariții le-a bifat la Oțelul Galați, 123, unde a reușit să marcheze trei goluri și să paseze decisiv în 13 situații, în aproximativ 10.000 de minute petrecute în echipamentul formației.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News