Adversari, la bine și la greu! Cele mai mari înfrângeri și cele mai mari victorii ale lui Dinamo cu CCA, Steaua și FCSB
De la înființarea clubului Dinamo, în 1948, principalii rivali au purtat trei denumiri.
Rivala inițială a lui Dinamo s-a numit Asociația Sportivă a Armatei București (ASA București, din 1947), CSCA București (Clubul Sportiv Central al Armatei, din 1948) și CCA București (Casa Centrală a Armatei, din 1950), fiind cunoscută în această perioadă sub numele generic "CCA".
În 1961, "roș-albaștrii" și-au schimbat numele în CSA Steaua București (Clubul Sportiv al Armatei Steaua). În acest moment, dinamoviștii au ca rivali principali pe CSA Steaua București (Liga 2 / care este considerat clubul istoric dintre 1947 și 2003) și FC FCSB București (Liga 1 / împotriva căruia i se atribuie rezultatele meciurilor din 2003 până în prezent). Confruntările au avut suișuri și coborâșuri pentru dinamoviști, meciul din acest sezon înregistrând înfrângerea la cea mai mare diferență de scor în fața rivalei, 0-6.
Cele mai mari înfrângeri și cele mai mari victorii ale lui Dinamo cu CCA, Steaua și FCSB
Cea mai mare victorie: Dinamo - CCA București 6-2 (Divizia A / 1 octombrie 1951)
Cea mai mare înfrângere: Dinamo - CCA București 0-4 (Divizia A / 11 aprilie 1956)
Cea mai mare victorie: Dinamo - Steaua 5-2 (Divizia A / 1 septembrie 1976)
Cea mai mare înfrângere: Steaua - Dinamo 5-0 (semifinale Cupa României / 12 iunie 1985)
Cea mai mare victorie: Dinamo - FCSB 4-1 (semifinală Cupa Ligii / 22 decembrie 2016)
Cea mai mare înfrângere: FCSB - Dinamo 6-0 (Liga 1 / 12 septembrie 2021)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News