Rapid tocmai a bifat meciul cu numărul 23 în această ediție a Superligii noastre. În zece partide, titularul postului de portar a fost Marian Aioani (25 de ani), iar în 13 partide, goalkeeper-ul care a jucat între buturi a fost elvețianul Benjamin Siegrist (32 de ani), adus de Neil Lennon.
De remarcat că Aioani a început sezonul ca titular, însă apoi, începând cu etapa a 5-a, a trecut pe bancă. Și a revenit între buturi, abia pe 29 noiembrie, în partida cu Petrolul (1-1) din etapa a 18-a. De atunci, Aioani nu și-a mai pierdut locul în primul 11. Mai mult decât atât, în acest moment, Siegrist se pregătește de o plecare din Giulești, urmând să ajungă, cel mai probabil, la Genoa, unde pachetul majoritar de acțiuni e deținut de Dan Șucu, patron și la Rapid.
Venit la interviul de după meci, Marian Aioani a oferit o declarație incredibilă despre ce a făcut, în momentul în care a pierdut postul de titular, la Rapid.
„L-am sunat pe domnul președinte (n.r. – Viorel Moldovan), pentru că riscam să pierd naționala, cum de altfel am și pierdut-o. La orice echipă am fost, am fost titular mereu. A fost o perioadă dificilă pentru mine (n.r. – cât a stat pe bancă), dar mă bucur că am depășit-o. Presiune la Rapid? Ce presiune? Presiune a fost doar din partea presei. Atmosfera e foarte bună“, a declarat Aioani.