"Alerga cu mingea la fel ca Messi sau Hagi!" Noul pusti teribil al fotbalului romanesc, gata oricand de un super transfer! Cat cere Rapidul:
►Pandurii - Fiorentina, joi 20:00, IN DIRECT la PRO TV si Voyo.ro! #YesWeCan
Alex Ionita, pustiul de 18 ani al Rapidului, golgheter al echipei in Liga a II-a si omul care a adus victorii importante in ultimele partide, a atras deja atentia mai multor cluburi importante din strainatate, iar Daniel Pancu si Ilie Balaci spun ca ar putea juca oricand la o echipa mare - noteaza cotidianul Prosport.
Cu 4 goluri in Liga a II-a si cu prestatii extrem de bune pentru Rapid, prestatii cu care a facut deliciul publicului din Giulesti, locul cu cel mai 'critici' fani, Ionita II este unul dintre numele propuse de catre noua generatie de fotbalisti, din care mai fac parte si Stanciu, Iancu, Rotariu sau Lazar.
Daca primii au reusit deja sa bifeze prezente in Liga Campionilor, iar Rotariu sau inscrie doua goluri de senzatie in Liga 1, Ionita vine si el tare din spate, iar oamenii de fotbal il vad deja ca pe un adevarat Messi al Romaniei, mai ales dupa meciul facut cu Petrolul, in care nu a parut deloc inhibat de adversari sau de presiunea publicului.
"Inaintea meciurilor, eu ma relaxez ascultand muzica. La el este altceva, e inca un copil. Cand intru in camera il gasesc pe Cartoon Network", asa incepe Daniel Pancu descrierea lui Ionita.
Cu toate acestea, veteranul Rapidului spune: "Ionita alearga cu mingea la picior la fel ca Hagi sau Messi. Are un control al mingii cu piciorul stang foarte bun. El alearga mai bine cu mingea, decat fara ea. In curand, trebuie sa ajunga la un club mare, cu fotbalisti mari", spune Pancu.
De asemenea, unul dintre 'fanii' pustiului de 18 ani este si Ilie Balaci, cel care l-a vazut pe viu la meciul cu Petrolul.
"Mi-a placut de el, se vede ca are talent. Ar fi bine sa mai stea la Rapid, dar cred ca peste un an il vom vedea la o echipa importanta. Ar trebui sa paseze mai mult in fata portii. Cu Petrolul a avut doua sanse, dar a procedat gresit si a incercat sa le rezolve singur. Se va corecta, mai mult ca sigur, pe viitor", a spus si Balaci pentru Prosport.
Alex Ionita a bifat si o prima selectie la echipa nationala Under 21, condusa de Bogdan Stelea, in victoria cu 1-0 impotriva Irlandei.
Tanarul fotbalist este in acest moment cotat la 1.000.000 de euro de catre conducerea Rapidului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News