Legendarul portar al Stelei a încetat din viață la Spitalul Militar după ce s-a confruntat cu numeroase probleme de sănătate. În septembrie a fost supus unei intervenții chirurgicale pe cord deschis.

Alexandra Duckadam: "Helmut m-a pregătit de când m-a luat de soție, mi-a spus că este un om bolnav"

Alexandra Duckadam, soția lui Helmut, a vorbit despre ultimele zile din viața fostului portar și a explicat de ce, de această dată, familia nu se aștepta la o astfel de tragedie.

"Un răspuns exact nu vi l-aș putea da nici eu (n.r - legat de cauza decesului). Cert e că toate au venit tăvălug. De data asta ne-a luat prin surprindere. Nu am fost pregătiți. Dacă până acum la operații, la lucrurile prin care am trecut, luam în calcul varianta asta și mă pregătea, de data asta a fost fără preaviz. Din păcate, pur și simplu s-a întâmplat. El s-a internat pentru o durere de spate, iar de acolo lucrurile au degenerat. 

Joi s-a internat. Miercuri spre joi noaptea l-au luat niște dureri îngrozitoare la spate, am mers la Urgență și nu știu... infecție, de unde a plecat, unde a migrat nu aș putea vă spun.

A făcut și cinci stopuri, la ultimul nu a mai rezistat. Atât a fost lupta lui. Atât a putut bietul de el să ducă.

M-a pregătit de când m-a luat de soție (n.r - în 2007). Mi-a spus că este un om bolnav și i-am promis că îi voi fi alături până la final indiferent prin ce va trebui să trecem împreună.

Noi vom face tot ce vom putea pentru a-i purta cu cinste numele. A ținut mult la numele lui, a vrut să rămână intact. A spus tot timpul că singura lui avere este numele și că vrea să îl păstreze intact. Cred că a reușit", a spus Alexandra Duckadam, la Digisport.

Bumbescu, Lăcătuș sau Boloni, în stare de șoc

Foștii colegi sunt în stare de șoc după dispariția lui Helmut Duckadam. 

"Eu nu credeam, l-am sunat de vreo trei ori pe el, pe Duckadam. Nu credeam că se întâmplă la un munte de om”, a spus Adrian Bumbescu, completat de Marius Lăcătuș: "Am făcut isprăvi și minuni împreună”

Iar Laszlo Boloni a subliniat și el pentru PRO TV: ”Era prea tânăr și Dumnezeu l-a chemat la el. Pentru noi a fost și va rămâne un prieten și un om mare. Acum când dispare îți dai seama că era mult mai mare decât îl credeam”.