Transferul lui Dennis Man (26 de ani), de la FCSB la Parma, în ianuarie 2021 s-a făcut pentru o sumă impresionantă pentru campionatul nostru, de 11 milioane de euro. Doar că, imediat, mutarea a și născut un scandal uriaș.

Afacerea a fost intermediată de firma fraților Victor și Ioan Becali. Cu acest prilej, cei doi au și încasat un comision „gras“. Din schemă a fost sărită, așadar, Anamaria Prodan, care fusese reprezentanta jucătorului până în acel moment.

De aici, a pornit un adevărat „circ“ și, zile la rând, Anamaria Prodan (foto) și Gigi Becali au făcut turul televiziunilor, jignindu-se reciproc. Și toată povestea s-a încheiat cu Man, dat în judecată de Prodan. În prima instanță, Anamaria a avut câștig de cauză, după ce a cerut daune de peste 300.000 de euro. Procesul continuă însă, deoarece avocații lui Dennis au făcut apel. 

Acum, potrivit iamsport.ro, Anamaria Prodan și Dennis Man au ajuns în aceeași încăpere, la o gală de final de an. Episodul a fost relatat de Prodan, în cadrul dialogului cu Costin Ștucan la podcastul iAM Ștucan.

Man are să-mi dea 350.000 de euro, plus penalități. S-au întâmplat atât de multe lucruri și s-a tergiversat atât de mult… că asta e România. Până nu o să se taie de la rădăcină tot, nu o să fie niciodată nimic ca lumea în țara asta. Păi, uită-te, procesul de divorț dintre mine și Reghecampf s-a terminat din vina amândurora. Pe bune? Adică tu înțelegi? Băi, ce e asta? Păi ori suntem justiție, ori nu suntem justiție? Cu Man m-am văzut acum la gală. Nu ne-am salutat. Chiar a fost o chestie, zici că Dumnezeu le-a așezat. Eu eram la masă, aici în față, cu spatele, iar el era la masa cealaltă tot cu spatele. Spate în spate“, a povestit Anamaria Prodan.