Andrei Cristea a rezistat doar 30 de zile la noua echipă! Vrea carieră în antrenorat, dar a reziliat contractul în timp record
Andrei Cristea a încheiat repede ultima sa experiență ca antrenor, la numai o lună și câteva zile după ce a semnat contractul. Fostul atacant e iar liber de angajament acum.
Andrei Cristea vrea să facă o carieră și în antrenorat, ca fotbalist având performanțe notabile în România, dar și în cupele europene, în special datorită experienței pe care a avut-o la FCSB. Însă, deocamdată s-a despărțit de Înainte Modelu, club din Liga 3, după puțin mai mult de 30 de zile.
Înainte Modelu evoluează în Liga 3 și a încheiat sezonul trecut pe locul al patrulea în play-off-ul din Seria 3, sub CS Afumați, Farul 2 și Gloria Albești. La debutul perioadei de pregătire de vară a ajuns la acord pentru numirea lui Andrei Cristea în funcția de principal, doar că raporturile contractuale au fost rupte înainte de startul Ligii 3, pe cale amiabilă.
Andrei Cristea a reziliat contractul în timp record
Cristea a condus perioada de pregătire și a și făcut câteva transferuri, dar în cele din urmă părțile au mers pe căi diferite.
”Clubul nostru a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabila a contractului cu antrenorul principal Andrei Cristea și pe această cale ii urează mult succes în carieră”, a anunțat clubul din Liga 3.
Andrei Cristea a ratat promovarea în Liga 3 sezonul trecut
În sezonul 2022-2023, Andrei Cristea a ratat promovarea cu CS FC Dinamo în Liga 3. Deși a avut golaveraj 173-13 în sezonul regulat, echipa lui Nicolae Badea a ratat promovarea după ce a încheiat pe locul secund play-off-ul, sub Daco-Getica.
Atacant cu peste 400 de meciuri și peste 100 de goluri în Liga 1, Andrei Cristea și-a început cariera de antrenor în 2021, când a fost interimat la Poli Iași, în Liga 1. În vara anului trecut a semnat cu CS FC Dinamo, din Liga 4, unde a lucrat timp de un an.
”Le mulțumesc domnului primar Gheorghe Dobre și domnului președinte Mihai Comsa că s-au gândit la mine, vă spun sincer că știam foarte bine ce se întmpla aici la club, este o baza buna de pregatire la Modelu, sunt oameni foarte seriosi, sufletisti, care isi doresc foarte mult sa obtina rezultate, iar hotararea lor m-a facut ca in momentul respectiv sa inchid orice discutie cu alte echipe, pentru ca aveam si alte propuneri, si a doua zi m-am prezentat la Modelu, am discutat cu ei si am batut palma in cinci minute.
A fost o perioada buna de pregatire, s-a lucrat foarte bine, a fost un volum mare de munca, baietii au reactionat foarte bine in toata aceasta perioada, chiar sunt incantat de modul in care s-au pregatit
Eu am incredere ca tot ce s-a facut s-a facut foarte bine si in campionat se vor vedea rezultatele.
Suferim oarecum la nivel de omogenitate, sunt foarte multi jucatori noi, am avut foarte multi jucatori in evaluare, aproximativ 50 de jucatori, dar eu am incredere ca i-am ales pe cei mai buni.
Impreuna cu nucleul de anul trecut vom reusi sa construim un grup unit care sa ne aduca rezultate”, spunea Andrei Cristea cu numai câteva zile înainte să fie anunțată rezilierea cu Înainte Modelu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News