Angelescu a subliniat importanța schimbării sistemului de joc. Unul dintre primele lucruri pe care Marius Șumudică le-a făcut după ce a preluat echipa.
"Traseul din ultima lună arată bine, chiar foarte bine după această victorie. Cred că am făcut un meci foarte bun cu UTA, l-am dominat de la cap la coadă. Avem 5 meciuri, 4 victorii, nu am luat nici gol și cred că echipa începe să arate altfel, să se lege altfel.
Angelescu îl laudă pe Șumudică
Au venit și jucătorii noi, au intrat bine. În momentul de față nu avem cum să fim altfel decât mulțumiți după ultimele meciuri. Marius Șumudică a făcut o treabă foarte bună în perioada asta, în ultimele săptămâni, și începe să se vadă.
Și jucătorii au înțeles anumite lucruri, și Marius a schimbat sistemul, a pregătit foarte bine meciurile. Suntem foarte mulțumiți de jucători și de staff și sperăm să o ținem tot așa", a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
Rapid s-a impus în prima etapa din returul Superligii în fața echipei UTA Arad, scor 2-0, iar în urma acestei victorii, fotbaliștii lui Marius Şumudică au ajuns la patru meciuri fără înfrângere în Superliga României.
Giuleștenii ocupă locul șase în clasament, cu 23 de puncte, aflându-se la șase puncte în spatele liderului U Cluj.