"Aveți discuții cu vreo echipă?" Ilie Stan a dat răspunsul
Ilie Stan (56 de ani) e liber de contract din iunie 2023.
Antrenorul a fost ultima dată antrenor principal la Kazma SC, o formație din campionatul Kuweitului. Cu Ilie Stan pe banca tehnică, echipa a terminat sezonul 2022/23 pe locul trei cu 46 de puncte, după 28 de etape disputate.
"Aveți discuții cu vreo echipă?" Ilie Stan a dat răspunsul
Ilie Stan a subliniat că săptămânal au existat discuții pentru a reveni în antrenorat, însă până acum nimic nu s-a lipit de fostul antrenor del a FCSB. Totuși, tehnicianul speră se va înțelege cu o echipă în cele din urmă.
„Da, păi au fost discuții, cred că din săptămână în săptămână am discuții. Dar, știți cum sunt, cu impresarul, cu comisioane, cu relații, cu multe. Dar eu sper ca până la urmă să reușesc.
Din străinătate, din zona Golfului acolo, unde am fost. Caută foarte mult antrenori care au experiență. Este foarte greu să antrenezi acolo. Am ceva și prin România, dar deocamdată, nu am dat curs”, a spus Ilie Stan, potrivit iamsport.ro.
Ce echipe a mai antrenat Ilie Stan
Managerul a antrenat ultima oară în România în perioada 28 iunie 2021 - 4 octombrie 2021, moment în care s-a aflat la cârma celor de la Corona Brașov. Ilie Stan a bifat atunci nouă apariții la brșoveni, înregistrând o medie de un singur punct pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Ilie Stan s-a mai aflat pe banca tehnică a celor de la Al Seeb, SCM Gloria Buzău, Foolad, ASA Târgu Mureș, Al Shamal SC, Farul Constanța, Zakho SC, FC Brașov, FC Vaslui, Concordia Chiajna, FCSB, CS Mioveni, Victoria Brănești, FC Buzău, FCM Târgoviște și UTA Arad.
Antrenorul a câștigat în sezonul 2021/22 Supercupa cu Al Seeb, iar în stagiunea 2009/10 a reușit să o promoveze pe Victoria Brănești în primul eșalon, câștigând al doilea eșalno al României.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News