"Azi i-a dat răspunsul!" L-a convins pe Gigi Becali și semnează cu FCSB
FCSB este pe cale să rezolve problemele pe un post care i-a dat multe bătăi de cap în ultimii ani.
Deși mai are contract cu FCSB doar până în iarnă și a refuzat în repetate rânduri să semneze prelungirea contractului, Risto Radunovic a avut evoluții foarte bune în tricoul campioanei în acest sezon, reușind să-l convingă pe Gigi Becali să-i acorde contractul pe care îl dorește.
Potrivit unor surse citate de GSP, apărătorul de 32 de ani ar fi ajuns la un acord cu Gigi Becali pentru prelungirea contractului, urmând să primească o mărire de salariu în valoare de 5000 de euro, adică va încasa 15.000 de euro pe lună.
"Azi i-a dat Becali răspunsul, în funcție de șansele de calificare. I-a zis că da, că e de acord cu prelungirea și cu ce își dorește jucătorul", au dezvăluit sursele.
Ce spunea Radunovic după meciul cu Maccabi Tel Aviv (1-1)
Cotat la 1,3 milioane de euro de site-urile de specialitate, Risto Radunovic mai are contrac cu FCSB până la 31 decembrie 2024.
"Eu mai am 6 luni de contract, am voie să discut cu oricine și vedem ce va fi. Nu pot să vorbesc despre echipa la care vreau să merg, văd ce zic și agenții. Nu am nimic concret de aici, am vorbit ceva, dar nu e nimic oficial", a spus Radunovic.
Transferat de la Astra Giurgiu la începutul anului 2021 în schimbul sumei de 400.000 de euro, fundașul stânga a strâns 140 de mii de euro în tricoul campioanei, reușind să marcheze cinci goluri și să ofere 14 pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News