GALERIE FOTO Băiatul lui Narcis Răducan, convocat la echipa națională! Este golgheter la Steaua

Băiatul lui Narcis Răducan, convocat la echipa națională! Este golgheter la Steaua Fotbal intern

Iustin Răducan are 16 ani, joacă pe postul de atacant și a debutat în acest sezon la prima echipă a clubului din Ghencea.

Atacantul Iustin Răducan (16 ani), fiul fostului fotbalist Narcis Răducan (ex-Steaua, Rapid), a fost convocat în premieră la naționala de juniori Under 17 a României pentru dubla amicală cu Austria din această lună.

Golgheter în Liga Elitelor U-17 și debutant în acest sezon la prima echipă a lui CSA Steaua (Liga 2), Răducan junior s-a remarcat la acțiunea de selecție desfășurată în martie la Centrul Național de Fotbal Buftea și acum a primit convocarea la națională.

  • Baiatul Lui Narcis Raducan Convocat La Echipa Nationala Este Golgheter La Steaua

Răducan tatăl despre Răducan fiul: ”Foarte ambițios, puternic, speculativ, marcator, psihic de fier”

Într-un interviu recent pentru sport.ro, Narcis Răducan și-a caracterizat fiul: ”E foarte ambițios, puternic, speculativ, marcator, psihic foarte tare (așa cum trebuie să fie un atacant). Întrunește multe calități la care eu eram deficitar. 

Dar cei mai mari atacanți din lume au 30 de ani. Asta înseamnă ca e o poziție specială, unde trebuie să muncești non-stop ani la rând”.

Lotul României Under 17

Pentru meciurile amicale cu Austria, care se vor juca pe 20 și 22 aprilie la Buftea și, respectiv, Tunari, selecționerul Daniel Mogoșanu se bazează pe următorii jucători:

Portari: Matyas Becze (AFK Csikszereda), Paul Ganea (FCSB);

Fundași: Alexandru Fărăgău (FC Universitatea Cluj), Tudor Dințică (Academica Clinceni), Adrian Horșia (FCSB), Matteo Duțu (Lazio Roma/Italia), Bogdan Brășfăleanu (Universitatea Craiova), Robert Bădescu (Academica Clinceni), Laurențiu Vlăsceanu (Academica Clinceni), Denis Benga (Universitatea Craiova);

Mijlocași: Cosmin Costea (Academica Clinceni), Fabiano Cibi (UTA Arad), Rareș Pop (UTA Arad), Cosmin Larionesei, Andrei Vînău, Matei Moraru (toți FC Universitatea Cluj), Victor Stancovici (FCSB), Dan Spătaru (Kids Tâmpa Brașov), Matei Tănasă (FCSB), Alberto Călin (Universitatea Craiova);

Atacanți: Ștefan Moraru (FCSB), Iustin Răducan (CSA Steaua), Alexandru Șiman (ACS Sport Team).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!