Bănel Nicoliță e liber de contract! Clubul a anunțat despărțirea de mijlocaș: ”Îi mulțumim”
Bănel Nicoliță e iar liber de contract. Mijlocașul este în căutare de echipă acum, dacă nu se va retrage.
Fostul internațional (37 de selecții), ajuns la 39 de ani, are două titluri de campion cu Steaua/FCSB, în 2005 și 2006, și a mai jucat la Dacia Unirea Brăila, Poli Timișoara, Saint-Etienne, FC Nantes, Viitorul Constanța, CS Făurei, Târgu Mureș și Aris Limassol.
Bănel Nicoliță s-a remarcat la FCSB
Mijlocașul dreapta prezent cu naționala la EURO 2008 s-a consacrat la Poli Timișoara, dar cele mai mari performanțe le-a avut la gruparea lui Gigi Becali. Fotbalist care ara banda dreaptă, brăileanu a devenit rapid unul dintre preferații milionarului din Pipera.
Nicoliță deține în prezent o academie de fotbal și încearcă să-i învețe pe copii toate tainele sportului rege.
• Un gol în 37 de meciuri a marcat Nicoliță pentru națională
• 23 de goluri în 190 de partide a înscris Nicoliță pentru FCSB
Bănel Nicoliță a încheiat acordul cu CS Amara
În aceste zile, Bănel s-a despărțit de formația CS Amara, din Liga 4 Ialomița. Clubul i-a anunțat plecarea și i-a făcut un portret foarte frumos fostului mijlocaș de la echipa națională. Acordul dintre Bănel Nicoliță și CS Amara a fost de numai câteva luni, din februarie 2024.
”Anunț oficial: Încheierea colaborării cu Bănel Nicoliță. Dorim să anunțăm despărțirea oficială de Bănel Nicoliță, în urma încheierii contractului său cu CS Amara.
Mulțumim, Bănel, pentru dedicarea și profesionalismul de care ai dat dovadă pe parcursul colaborării noastre! A fost o onoare să te avem alături și să beneficiem de experiența și talentul tău pe teren.
ănel Nicoliță a adus un plus de valoare echipei noastre, prin prestațiile sale remarcabile și prin atitudinea sa exemplară. Fiecare meci jucat alături de tine a fost o lecție de devotament și determinare.
Îți dorim mult succes în toate proiectele viitoare și suntem convinși că vei continua să inspiri și să te dedici fotbalului la fel de pasionat. Ușa noastră va rămâne mereu deschisă pentru tine”, a notat CS Amara pe Facebook
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News