Becali îi amenință pe Iorgulescu și Burleanu: „Nu durează mult și apare un nou caz Ekeng! Îi omorâți pe fotbaliști”
FCSB are probleme din cauza coronavirusului.
Câțiva dintre jucătorii roș-albaștrilor, dar și antrenorul Edi Iordănescu, împreună cu staff-ul său, au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, astfel că meciul cu Mioveni nu va fi condus de el. Situația nu este deloc pe placul lui Gigi Becali, patronul fiind nemulțumit de regulament.
Finanțatorul nu este de acord cu faptul că jucătorii vaccinați nu mai sunt obligați să se testeze și consideră că fotbaliștii sunt puși în pericol, cerând să revină testările Covid-19 în Liga 1, pentru toți jucătorii. Becali avertizează că fotbalul românesc s-ar putea confrunta cu un nou 'caz Ekeng', în cazul în care nu sunt luate măsuri.
Mai mult decât atât, patronul le-a cerut șefilor FRF și LPF, Răzvan Burleanu și Gino Iorgulescu să se implice personal în modificarea regulamentului, amenințând că va lua măsuri de ordin penal în caz contrar.
„Schimbați, bă, regulamentul că o să îi omorâți pe fotbaliști!”
„Asta este viața și trebuie să trecem și prin Covidul ăsta, dar nu poți să faci în așa hal regulamentul. De aproape doi ani o ținem în circul ăsta, că ăsta nu mai este un fotbal normal.
Dacă ai vaccin făcut nu mai mai trebuie să te testezi, nu? Voi sunteți în toate mințile? Îi întreb și eu pe Burelanu, Gino și pe ministru. Ce o să faceți voi, că nu o să mai dureze mult, și o să vedeți că o să apară un nou caz Ekeng la noi. Ce o să faceți atunci? Iar mie dacă îmi va muri, Doamne ferește!, vreun fotbalist de la FCSB nu o să îi iert în viața mea pe Burleanu, Gino Iorgulescu și pe ministru. Schimbați, bă, cât mai este timp regulamentul că o să îi omorâți pe fotbaliști. Vor face aia infarct pe teren.
Dar, lasă că o să le fac eu plângeri penale lui Burleanu și Gino, nu o să îl las nici pe ministru. Către ăia de la minister am făcut deja un demers. Dar testați, bă, toți jucătorii înainte de meciuri. Cât vreți să mai urle Becali să vă trezească la realitate? Ce vreți să fac eu? Am zis să nu mai ies în presă să vorbesc. Am zis să stau să îmi văd de treabă și de viața mea, dar înnebunesc când văd ce se întâmplă la noi. Și apoi tot pe mine mă sunați, că uite domnul Becali ce s-a întâmplat, că uite domnul Becali ce cazuri de Covid au mai apărut…Ce vei face domnule Becali? Nu se poate așa ceva!”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News