VIDEO EXCLUSIV Becali nu plânge după Safranko! Patronul FCSB a pregătit deja oferta pentru un vârf din campionatul Turciei
După refuzul lui Safranko, Gigi Becali și-a îndreptat atenția către un atacant trecut prin Liga 1, care acum evoluează în campionatul turc.
FCSB trece la planul „B”. Refuzată de Safranko, FCSB încearcă să-l aducă pe olandezul Luckassen. Becali a dat afară un jucător înaintea confruntării cu norvegienii de la Viking, joi, de la 21.30, la PRO TV și pe VOYO.
Luckassen e atacantul care poate ajunge la FCSB. Olandezul a jucat la Iași, Viitorul și Sepsi, iar acum e în Turcia, la Kayserispor.
„Va trebui să aducem atacant, sper să reușim”, a spus Nicolae Dică la conferința de presă dinaintea meciului cu Viking.
Bouhenna, OUT de la FCSB
Pentru Rachid Bouhenna, aventura la FCSB s-a încheiat după doar patru meciuri.
„El nu o să mai vadă iarba în viața lui, adică iarba FCSB-ului nu o să o mai vadă”, a spus Gigi Becali la PRO ARENA.
Dică e de acord cu decizia patronului: „Eu nu vreau jucători care să facă mofturi la antrenament sau la jocuri când sunt schimbați”, a mai spus antrenorul vicecampioanei.
Victorie la două goluri diferență, asta vrea Becali cu norvegienii. Dică s-ar mulțumi însă și cu o victorie la un gol dacă asta îi va asigura calificarea în grupele Conference League.
„Au fost echipe mari care au câștigat cu 4-0 pe teren propriu și în deplasare au fost întoarse, deci orice rezultat vom obține, nu vom avea liniște”, a concluzionat Dică.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News