Bernd Storck dă milităria jos din pod la Sepsi! Fotbaliștii vor mânca la aceeași masă și nu vor avea acces la telefoane
Sepsi OSK Sfânt Gheorghe a ajuns la un acord cu Bernd Storck (60 de ani) după despărțirea de Liviu Ciobotariu, iar noul antrenor pregătește schimbări radicale la club.
Potrivit patronului Laszlo Dioszegi, de acum înainte, jucătorii lui Sepsi nu vor mai avea voie să ia masa separt, ci vor fi obligați să servească prânzul și cina la club.
În plus, Bernd Storck le-a interzis jucătorilor săi să folosească telefoanele cât timp se află în incinta stadionului.
„Jucătorii s-au mirat când a vorbit domnul Storck cu ei și le-a spus că se schimbă radical lucrurile. Și antrenamentele... În fiecare dimineață, trebuie să vină jucătorii și să mănânce împreună, deci e vorba despre prânz și cină, nu va mai fi ca până acum.
Ca să nu se mai ducă unul într-o parte, altul în altă parte. Vor sta la aceeași masă, fără telefoane, fără nimic. Nu vor mai avea cu telefoanele pe parcursul zilei. Când ajung la stadion, telefonul trebuie să rămână în mașină până se urcă iar și pleacă acasă”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Digisport.
Bernd Storck, noul antrenor al lui Sepsi
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a ajuns, joi (30.11.2023), la un acord cu germanul Bernd Storck pentru postul de antrenor principal, a anunţat, joi seara, gruparea din Superligă.
În vârstă de 60 de ani, Bernd Storck a semnat un contract până la finalul sezonului 2023-2024, cu opţiune de prelungire.
Storck a condus naţionala Ungariei timp de doi ani (2015-2017), iar apoi a pregătit echipe de club din Belgia (Mouscron, Cercle Bruges, KFC Genk, KAS Eupen şi KV Kortrijk) şi Slovacia (Dunajska Streda).
De asemenea, a fost selecţioner al naţionalei Kazahstanului, în perioada 2008-2010, precum şi secund la echipe precum VfB Stuttgart, Hertha Berlin, VfL Wolfsburg, Partizan Belgrad sau Borussia Dortmund.
Storck îl înlocuieşte pe Liviu Ciobotariu, care s-a despărţit miercuri de clubul covăsnean din cauza rezultatelor slabe.
Bernd Storck va debuta a Sepsi OSK în etapa a 18-a, pe teren propriu, cu Dinamo Bucureşti, luni 4 decembrie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News