”Bine ai venit, Ionuț Badea!
Noul director tehnic al Academiei de Fotbal CS Dinamo este Ionuț Badea, a anunțat managerul coordonator Ionel Dănciulescu prin intermediul platformelor oficiale de comunicare ale clubului din Ștefan cel Mare.
Fost jucător dinamovist în două perioade, 2000-2001 și 2003-2005, Ionuț Badea este licențiat UEFA Pro, a pregătit 8 echipe de club în carieră și a fost antrenorul secund al primei reprezentative a României, între 2014 și 2017.
Venirea lui Ionuț Badea confirmă faptul că în Ștefan cel Mare, 7-9, se fac pași importanți pentru viitorul Academiei, iar fostele glorii se adună la CS Dinamo pentru a-i învăța pe cei mici ce înseamnă acest club pentru fotbalul românesc”, a precizat Academia de Fotbal CS Dinamo pe pagina oficială de Facebook.
Ce a declarat Ionuț Badea, noul director tehnic de la CS Dinamo
"Mă bucur că revin la Dinamo, culorile clubului au făcut parte din viața mea și asta nu se uită.
Au fost momente în cariera de jucător atunci când am aflat ce-nseamnă să fii important pentru ceva sau cineva.
Dinamo mi-a dat asta! Identitatea unui club e în strânsă legătură cu apartenența oamenilor care activează acolo, cu dorința lor de a face ceva important în viață.
Un asemenea moment a venit acum și pentru mine. Acela de a împărtăși din experiența mea antrenorilor și tinerilor jucători din Academie"
Cariera lui Ionuț Badea, strâns legată de Dinamo
49 de ani va împlini Ionuț Badea peste două săptămâni, pe 14 octombrie.
48 de meciuri a jucat Ionuț Badea pentru Dinamo în prima ligă. Cu echipa din Ștefan cel Mare a câștigat titlul de campion în 2004 și de trei ori Cupa României, 2001, 2004 și 2005. Dacia Pitești, Aro Câmpulung, Dinamo, FC Brașov, Oțelul Galați, FC Vaslui și FC Argeș sunt echipele la care a evoluat Ionuț Badea.
8 echipe de club a pregătit Ionuț Badea în cariera de antrenor: FC Argeș (două mandate), Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Tg. Jiu, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, Concordia Chiajna, Astra Giurgiu și UTA.
28 de meciuri a adunat Ionuț Badea, ca antrenor secund, pe banca tehnică a echipei naționale a României: 18 cu selecționerul Anghel Iordănescu și 10 cu regretatul Christoph Daum.