„Recunoștința, floare rară“, e o vorbă de veridicitatea căreia ne convingem, periodic, mai ales în vremurile pe care le trăim în societatea actuală. Din fericire, inclusiv acum există excepții de la regulă. Iar peste 50.000 de români tocmai au demonstrat că știu să-și prețuiască figurile legendare și să le aducă omagii, în cel mai frumos mod posibil.
Joi, partida FCSB – Manchester United (0-2) din ultima etapă a Ligii Europa a fost marcată de un moment cu adevărat special pregătit de suporterii roș-albaștrilor. În primul meci european de acasă al favoriților, după trecerea în neființă a marelui Helmut Duckadam – s-a stins pe 2 decembrie, la 65 de ani – cei de la FCSB au pregătit o coregrafie specială dedicată „Eroului de la Sevilla“. Sport.ro a arătat aici cum l-au omagiat fanii campioanei României pe portarul care a contribuit decisiv la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, în 1986.
Imaginile de pe Arena Națională au fost văzute și de Ladislau Bölöni (71 de ani), integralist la rândul său, în memorabilă finală cu Barcelona după care Steaua a fost încoronată „Regina Europei“.
Prin intermediul sport.ro, Bölöni a ținut să-și exprime admirația pentru modul în care suporterii FCSB și-au adus aminte de Duckadam, la aproape două luni după moartea acestuia.
„Dispariția lui Helmut a fost o mare tragedie. Din păcate, el a plecat mult prea devreme dintre noi. Când am văzut însă momentul care i-a fost dedicat, la meciul FCSB – United, am fost foarte emoționat. Pentru că, în primul rând, Helmut a meritat din plin să fie omagiat în felul acesta. Apoi, el a aparținut atât de Steaua, cât și de FCSB. Și nu în ultimul rând, mi-am dat seama că, deși anii au trecut, românii știu să-și respecte foștii sportivi din generațiile anterioare pentru ce au făcut ei. Ceea ce e de apreciat. Pe această cale, vreau să-i felicit pe cei care s-au ocupat de momentul dedicat lui Helmut, la meciul de joi. Un gest foarte frumos. Jos pălăria!“, a transmis Bölöni. Acesta a îmbrăcat tricoul Stelei, între 1984 și 1987, cucerind șapte trofee cu formația din Ghencea.