NEWS ALERT Borja Valle și-a găsit deja o nouă echipă, deși încă nu a reziliat contractul cu Rapid: „Semnează în ianuarie!”
Spaniolul nu vrea să continue la Rapid.
Borja Valle negociază despărțirea de Rapid după jumătate de sezon, perioadă în care a jucat 19 meciuri pentru giuleșteni. A marcat un gol și a oferit trei assist-uri, dar spaniolul nu își dorește să continue în România.
Borja Valle, dat ca și transferat în Spania
În aceste zile, Borja Valle și conducerea Rapidului pun la punct detaliile plecării și rezilierea angajamentului, care expiră în vara lui 2025. Mijlocașul ofensiv își dorește să încheie contractul pentru a fi mai aproape de familia sa.
Potrivit presei din Spania, Borja și-a găsit deja o nouă echipă. „Borja Valle, la Ponferradina! Sosirea jucătorului va fi oficializată în primele zile din ianuarie. În acest moment, apără culorile lui Rapid, în România, după ce sezonul trecut a fost la Cartagena”, a anunțat jurnalistul Ángel García.
Mutarea este confirmată și de publicația locală Info Bierzo, care notează că „venirea lui Borja Valle la Ponferradina se discută în fiecare fereastră de transferuri”. Borja Valle este născut chiar la Ponferrada, unde a și debutat în fotbalul profesionist.
- La Ponferradina e legitimat și românul Alex Pașcanu, în acest sezon împrumutat la Sporting Gijón.
Borja Valle, în a treia ligă din Spania
În acest moment, Ponferradina se află în a treia ligă din Spania, după ce sezonul trecut a retrogradat din Segunda División. Borja Valle, 31 de ani, ar urma să semneze un contract pe doi ani și jumătate cu formația din orașul său natal.
Spaniolul a impresionat în România în 2020, când a fost transferat de Dinamo, atunci condusă de Pablo Cortacero și antrenată de Cosmin Contra. În 10 meciuri pentru „câini”, Borja a înscris cinci goluri și a reușit o pasă decisivă.
De-a lungul anilor, Borja Valle a trecut pe la echipe ca Ourense, Oviedo, Deportivo La Coruña, Elche, Alcorcón sau Cartagena. În afara Spaniei a mai jucat la Khor Fakkan, în Emiratele Arabe Unite.
- 550.000 e cota actuală a lui Borja Valle, conform Transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News