Borza, apoi potopul! Patru jucători de la Rapid, puși pe lista neagră de Dan Șucu
Rapid a început prost actualul sezon al Superligii (cinci puncte în cinci meciuri), în care își propusese să se bată la campionat.
Giuleștenii au capitulat pentru al doilea meci la rând în Superliga, în fața Petroului Ploiești, scor 0-2, iar Dan Șucu a făcut cea mai importantă mutare a verii în încercarea de a redresa corabia.
Acționarul majoritar al Rapidului a plătit o sumă importantă pentru a-l transfera pe Andrei Borza de la Farul, iar acum vrea să reducă din costuri prin îndepartarea de la echipă a unor jucători plătiți foarte bine, dar care nu mai sunt de ajutor clubului, potrivit GSP.
Potrivit sursei de mai sus, printre cei vizați se numără Florin Ștefan, Ștefan Pănoiu, Valentin Costache și Alex Ioniță.
Daniel Niculae, primele declarații după ce fanii Rapidului l-au înjurat
Rapid a pierdut derby-ul cu Petrolul din a cincea etapă a Superligii României, scor 0-2. Președintele Rapidului a vorbit despre evenimentele de la final, arătând înțelegere față de fanii care și-au exprimat nemulțumirea.
„Sunt lucruri care se întâmplă, mai ales când apare o anumită frustrare. Sunt lucruri pe care le pot înțelege, mai puțin injuriile, dar din păcate apar și astfel de lucruri și trebuie să le luăm ca atare. Trebuie să strângem rândurile, să facem lucrurile mai bine ca să nu mai apară astfel de evenimente neplăcute.
Prefer să fiu eu ținta suporterilor la eșecuri, dar echipa să-și revină și să câștige meciurile pe care le avem de jucat. Nu s-a pus niciodată problema de demisia mea. Sunt niște lucruri care apar la nervi. Mulți dintre suporterii noștri au devenit foarte pretențioși, este clar că sezonul acesta pretențiile sunt mai mari.
Pe undeva este normală reacția lor, dar și ei trebuie să aibă răbdare pentru că lucrurile nu se pot face peste noapte. Încercăm să facem lucrurile cum trebuie, încercăm să aducem jucătorii de care avem nevoie ca să ne îndeplinim obiectivele.
Normal că am vorbit cu domnul Șucu, nu am deschis subiectul pentru că probabil și dânsul era supărat după meci, eu eram supărat, toată lumea era supărată. Am vorbit a doua zi, dar n-am mai deschis subiectul pentru că nu-și mai avea rostul. Lucrurile merg mai departe și sperăm să ne vedem duminică la stadion și să sărbătorim prima victorie pe teren propriu”, a spus Daniel Niculae conform Fanatik - mai multe detalii AICI.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News