Petrescu NU mai antreneaza NICAIERI pana la vara: "99%, decizia e luata! M-a furat si VAR-ul in Turcia. E de 10 ori mai greu decat in Romania!" Ce spune de Celtic
Petrescu nu vrea sa mai auda de nebunia de pe banca cel putin pana la vara.
"E 99% sigur ca nu mai mai duc nicaieri. Trebuie sa fiu in tara in perioada urmatoare!", a anuntat Petrescu.
SuperDan s-a intors in tara dupa mai putin de doua luni in Turcia, la Kayserispor. Petrescu spune ca in Turcia campionatul e 'de 10 ori mai greu' decat in Romania. Nici VAR-ul nu l-a convins pe antrenorul roman: spune ca asistentul virtual l-a 'furat' la mai multe faze. Petrescu nu ia in calcul nici sa mearga la Celtic.
"Am spus de ce am plecat, am avut o problema. O perioada nu mai pot sa antrenez. Dupa ce-mi rezolv problema, sper sa antrenez din nou. Patroana a vrut sa raman, dar m-a inteles. M-am inteles foarte bine cu ea, n-am putut sa termin ce-am inceput. Imi pare bine ca i-am lasat pe o pozitie mai buna decat cea pe care eram cand m-am dus acolo.
Fanii comenteaza si vorbesc, n-am fost apreciat nici in alte parti. Majoritatea fanilor au vazut o schimbare in bine. M-am simtit foarte bine, conditiile erau foarte bune, conditii de antrenament extraordinare, campionatul cred ca e cel mai puternic in care am fost ca antrenor.
Din pacate, a fost a 5-a oara cand am luat o echipa de pe ultimul loc, am ridicat toate echipele. In China n-am reusit, cred ca e ultima data cand merg la o echipa de pe ultimul loc. E un challenge, dar e foarte greu. Cred ca mi-am facut datoria. Cand eram in Dubai, am reusit si alte doua victorii. Au fost multe greseli de arbitraj, a fost facuta si o scrisoare catre Federatie. N-aveam cum sa nu iau decizia pe care am luat-o, chiar daca am lucrat cu o patroana extroardinara.
Mi-a dat mana libera la transferuri, dar nu prea aveam pe cine sa aducem, ca nu erau liberi. Alibec o sa revina abia in mai. Va dati seama ce bun e daca intr-un meci a dat doua goluri. Mereu am zis ca e cel mai bun din Romania. Era putin accidentat, si-a dorit sa joace, sa demonstreze. Cred ca de aia s-a si accidentat. Nu mai puteam sa stau in strainatate, nu ma duc nici la Celtic, nicaieri. VAR-ul a fost impotriva mea.
La ultimul meci, arbitrul n-a vrut sa se uite la VAR, n-am inteles, a fost suspendat arbitrul. Tot probleme o sa fie si cu VAR-ul. Mi-am dorit VAR si sunt probleme... Impotriva lui Kayseri au fost probleme, pentru Kayseri nicio problema. Am inteles ca si anul trecut au fost la fel", a spus Petrescu la revenirea in Romania.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News