Mihai Stoica a confirmat astăzi că oferta clubului pentru portarul ceh al Petrolului Ploiești, Lukas Zima, a fost refuzată.
În ciuda interesului manifestat public de Gigi Becali și a necesității unei alternative pentru poarta FCSB-ului, negocierile cu Petrolul nu au avut succes.
Petrolul a refuzat oferta FCSB
"(n.r. Oferta pentru Zima?) Da, întrebare: da, răspuns: nu. Da, a fost refuzată oferta noastră, noi am spus clar că asta e ce putem oferi (n.r. 250.000 de euro).
Cum să dăm 500.000? În primul rând, ca n-am avut buget pentru portar. În al doilea rând, avem portarul naţionalei, mă rog, al doilea portar. Nouă ne trebuie rezervă, ne trebuie un portar bun, care să-l ţină în priză, care să apere eventual în Cupă. Chiar le-am zis celor de la Petrolul: 'Domnule, sunt mulţi portari liberi, luaţi exemplul lui Siegriest la Rapid'.
A venit şi a apărat foarte bine, mai sunt Siegrist, important e să-i nimereşti, dar sunt.
Din nefericire nu e niciun român pe care poţi să-l aduci, că vrem români. Şi Lucescu a spus: 'Încetaţi cu străinii!'
Noi folosim foarte mulţi jucători români, ne încadrăm fără probleme în 5+6 (n.r. regula impusă de FRF)", a spus Mihai Stoica la Primasport.
Gigi Becali a luat decizia de a-l transfera pe Lukas Zima în urma gafei pe care Ștefan Târnovanu, titularul din poarta FCSB-ului, a comis-o la meciul cu Petrolul Ploiești, scor 1-1.
Totuși, după acel anunț evoluțiile lui Târnovanu au fost unele foarte consistente, ceea ce nu-i exclus să-l fi determinat pe Gigi Becali să nu mai insiste pentru transferul lui Zima.