"Cat de mult si-a dorit FRF sa castige oile Cupa!" Un nou atac DUR al suporterilor dinamovisti la adresa FRF si a conducerii clubului!
Suporterii, care detin 20% din actiunile clubului Dinamo, au lansat un nou atac in legatura cu desfasurarea Cupei Romaniei.
Acestia critica modul in care Federatia Romana de Fotbal a gestionat cazurile Vlad si Fulop. In plus, fanii suspecteaza ca interesele celor de la conducerea lui Dinamo nu sunt aceleasi cu ale lor, avand in vedere ca oficialii echipei nu au mai facut nimic pentru ca dinamovistilor sa li se faca dreptate la TAS.
"Mai are cineva indoieli ca FRF si-a dorit ca fcsb sa fie in Finala Cupei impotriva regulamentelor? Cat de mult si-au dorit ca oile sa castige Cupa!
Cel mai influent om din FRF a intrat la pauza finalei in vestiarul fcsb-ului pentru a-i incuraja pe jucatori. Este vorba de Mihai Stoichita, considerat de presa de sport omul nr. 1 din Federatie, pentru influenta pe care acesta o are in luarea deciziilor importante.
Ce speranta la dreptate sa mai aiba vreun club aflat in litigiu cu echipa favorita a Federatiei?
Federatia ii da drept de joc unui jucator suspendat, dar intr-un caz identic (I. Fulop) acelasi for il blocheaza pe jucator prin lipsa unui raspuns catre club.
Din pacate, Clubul Dinamo nu da niciun semn ca ar dori sa-si caute dreptatea la TAS, desi acum are un argument in plus pentru a demonstra lipsa de impartialitate si partinirea Federatiei fata de fcsb.
Am cerut cu insistenta Clubului Dinamo sa ne puna la dispozitie motivarea hotararii Comisiei de Disciplina si Etica in urma recursului.
Solicitam din nou acest document, sau macar sa ni se spuna ca nu au facut recurs sau ca nu vor sa se caute dreptatea la TAS, ca sa stim si noi ce fel de interese conduc Clubul Dinamo", au scris suporterii "cainilor rosii".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News