Cătălin Oprișan spune povestea lui Theodor Davila, unul dintre cei care a dat Bucureștiului ”Foot-Ball”. ”După luptă, s-a dat o mică gustare la Flora!”

De Cătălin Oprișan

Bunicul, Carol Davila, marele medic, fondator de sistem sanitar, pierduse, tragic, două soții: prima, Maria Marseille, la nașterea unui copil; a doua, Ana, pentru că un coleg, doctor, îi administrase, în loc de chinină, stricnină...

Mama, Hortensia Keminger, avea să stea căsătorită doar trei ani cu tatăl său. Alexandru Odobescu făcea o pasiune pentru ea, neîmpărtășită, și bietul scriitor se sinucidea. Tatăl, Alexandru Davila, autorul lui ”Vlaicu Vodă”, directorul Teatrului Național din București, urma să fie victima unui atentat, trăindu-și restul vieții într-un cărucior cu rotile... Nenorocirile se abătuseră și se abăteau constant asupra acestei familii.

Cel mic, Theodor, alintat ”Dorel”, născut la început de 1888, nu se aruncase în sămânța familiei. Unii erau pictori, alții doctori, alții scriitori. Inițial, dorise să îmbrățișeze o carieră diplomatică, apoi o cotise spre cea militară. Era vremea în care studenții români viețuiau pe la Paris, prin Elveția. 

Mario Gebauer adusese, de la Lausanne, o minge de fotbal ”originală”, prima de la București. Theodor, care începusese să cunoască, în străinătățuri, fenomenul, simțea că e momentul ca sportul cel nou, ”Foot-Ball-ul”, să fie introdus și la noi.

Unii spun că pe 15 octombrie 1904, când Charles Viereck a fondat SC (Sport Club) Olympia București, Davila se afla acolo. Alți afirmă că, la doar 16 ani, nu prea avea cum, și că a făcut joncțiunea ceva mai târziu. Cert e că germanul a pus bazele primului club de fotbal din București, pentru ca apoi, în anii viitori, să-i găsim la echipă pe frații Grünberg, pe Theodor Davila, pe profesorul Ioanide sau pe Mandel.

Se antrenau pe terenul de la ”Bolta Rece”, dar partidele importante, ”match”-urile, se ”dădeau” la capătul Podului Mogoșoaiei, vis-a-vis de lăptăria ”Flora”, cam pe locul Muzeului Geologic de astăzi. Partidele se antamau cu greu, pentru că doar străinii care lucrau prin urbe știau care-i treaba cu Foot-Ball-ul.

Scorul final: ”2 puncte la 6 puncte”

În 1906, la Expoziția Generală Română, sărbătoare prilejuită de aniversarea a 40 de ani de la urcarea pe tron a lui Carol I, a 25 de ani de la proclamarea Regatului României și a 1.800 de ani de la cucerirea Daciei de către împăratul Traian, Theodor Davila a fost chemat, la Arenele Romane, spre a primi întâiul trofeu fotbalistic acordat la noi. Echipa era ”trasă” cu șorturi croite la Paris și cu tricouri făcute la Londra.

În primăvara lui 1909, mai exact în aprilie, meciurile încep să prindă contur în București. La început, sunt amicale, Olympia întrecându-se cu cei de la ”United societets”, ”de la 2 și jumătate la 4 și jumătate”, trupa lui Davila pierzând cu ”6 la 2 puncte”. ”După luptă, s-a dat o mică gustare la Flora”. Este momentul în care Theodor își dă seama că lotul este prea mic, format din străini și din câțiva apropiați ai acestora, așa că telefonează la redacția ziarului ”Dimineața” și publică, aici, un anunț, ce vorbea despre ”aderarea de noi membri”, cei care vor veni la teren urmînd a ”primi adeziunea chiar la locul de joc”. Tot atunci, pentru că se împarte pe mai multe planuri și pentru că este, totuși, fiu de scriitor, îl găsit urcat pe scenă, în ”La Fleur d’Amour”, a lui Gaston Lemaire...

Apoi, pe finalul lui 1909, are loc faimoasa ”Cupă Herzog”, considerată, de mulți, primul campionat în condițiile Vechiului Regat. Olympia îl câștigă în primii doi ani. În 1912, participă la Sedința constitutivă a Federațiunei Societăților Române de Sport, sub președinția principelui Carol, unde este ales responsabil la... canotaj și la înot. Un an mai târziu, lotul Olympiei suferă schimbări importante, pentru că au apărut, între timp, sportivi de la noi. ”Olympienii au o nouă formațiune cu un nou căpitan român, pe d. slt. Theodor Davila”, anunță presa, urmașul lui Carol și al lui Alexandru evoluând, cu succes, în linia de mijloc.

Dar vremurile-s tulburi. Germanii din echipă pleacă pe front, românii o cotesc care spre rugby, care spre Colentina. Oarecum mâhnit, Davila începe să se ocupe de hochei pe gheață și de patinaj. Însă e clar că nu poate sta departe de fenomen. Nu mai este jucător activ, dar se implică în tot ce înseamnă fotbal, cu câteva luni înaintea intrării țării noastre în luptele Primului Război Mondial. Uite-l, în martie 1916, ”la centru”, arbitru la meciul celor de la Colțea contra lui Bukarester IHC FC.

În 1931, devine reprezentantul uzinelor ”Ford” în România. Stăruie pe lângă Carol al II-lea și, în Floreasca, patru ani mai târziu, apare o hală pentru producerea automobilelor de lux. Tot atunci, se ceartă cu Regele. În 1936, avem, cu echipa națională, trei victorii la rând. Al patrulea joc e un 1-2 cu Ungaria, pe ”ONEF”, pierdut după ce avusesem 1-0. Nu-i el antrenor, ci Constantin Rădulescu, dar Carol al II-lea îl dojenește că selecția e a sa. Scârbit, nu mai vrea să audă de fotbal, concentrându-se pe afaceri.

Când cel de-Al Doilea Război Mondial începe, pleacă pe front. Ajunge la Odesa, să lupte contra bolșevicilor. Este uns Prefect de Poliție. Comandamentul Militar își stabilește sediul în fosta locație a NKVD. Deși autoritățile sunt avertizate că sovieticii lasă ”amintiri” în momentul în care părăsesc scorbura, detaliile sunt ignorate, făcându-se cun control sumar. Pe 22 octombrie 1941, o explozie puternică zguduie clădirea. Theodor Davila se găsește printre cei 41 de morți...

În memoria sa, oficialitățile anunță că se va oferi ”Cupa Th. Davila”, echipei de fotbal ce va reuși câștigarea, de trei ori consecutiv, a campionatului. Din păcate, nu va fi, niciodată, acordată...