Oltenii retrogradau cu Eugen Trică pe bancă și o echipă plină de jucători peste media SuperLigii, iar la șase luni distanță cei mai importanți fotbaliști ai clubului condus de Mititelu s-au împrprăștiat în toate colțurile lumii și au avut drumuri diferite.
Pe 12 mai 2024, după o singură victorie în ultimele 16 etape ale sezonului trecut și o înfrângere dramatică pe teren propriu cu Hermannstadt, 1-3, Adrian Mititelu vedea cum noul său proiect din Bănie se scufunda în al doilea eșalon.
Avea pe mână jucători valoroși, cărora a încercat să le creioneze o imagine cât mai bună, pe care a cerut sume mari de bani, dar fotbalul îl pedepsea pentru o serie de decizii total neinspirate. La unii dintre eroii negativi a renunțat instant, pe unii i-a păstrat în Liga 2, pe cei mai importanți i-a împrumutat în speranța că va reveni în SuperLigă și îl vor ajuta din nou.
- Ultima echipă folosită de FC U Craiova în SuperLigă: Gurău - Padula, Compagnucci, Lacroix, Mascarenhas - Van Durmen, V. Pop - Baeten, Bauza, Bahassa - Blănuță. Antrenor: Eugen Trică
- Au mai intrat: Chițu, Sidibe, Achim, Ibrahim
- Au rămas pe bancă: Albu, Blidar, Dragu, Enache, Kvakic, Lekietas, Negru
Negru, Sidibe, Lekietas, Gurău, Padula, Dragu, Achim, Ibrahim, Pop, Blidar și Kvacic au rămas pentru a forța promovarea, Compagnucci (Club Atletico Belgrano, liber de contract), Lacroix (Al Jabalain, liber de contract) și Mascarenhas (fără club) au fost alungați rapid.
Ce s-a ales de cei mai importanți jucători?
Blănuță aprinde speranța unui transfer mare
Vladislav Blănuță (22 de ani) este fotbalistul care, grație vârstei și evoluțiilor bune, l-a făcut pe Adrian Mititelu să se gândească la o sumă importantă de bani ca urmare a unui transfer în străinătate. În vară, omul de afaceri craiovean l-a trimis la U Cluj pentru a-i oferi expunerea necesară unei astfel de mutări, a făcut un gentlemen agreement cu conducerea Șepcilor Roșii potrivit căruia Blănuță poate pleca la prima ofertă bună, iar planul pare că funcționează.
Blănuță a jucat în 17 meciuri din 17 în SuperLigă, a marcat șase goluri și a oferit două pase decisive și a devenit cel mai eficient fotbalist Under 21 din SuperLigă. A prins lotul cu care Pancu a calificat naționala Under 21 la CE din Slovacia 2025, e rezerva lui Louis Munteanu la tineret, iar evoluțiile bune l-au adus la un moment dat în atenția celor de la Slavia Praga, club la care a petrecut un an în perioada junioratului.
S-a vorbit despre o ofertă concretă a cehilor de sub un milion de euro, dar Mititelu ar fi cerut două milioane și mutarea nu s-a mai realizat. La jumătatea sezonului, Blănuță are cifre excelente și Mititelu poate spera în continuare că va da lovitura cu vârful în vârstă de 22 de ani.
Baeten, de la "pictor" la client al lui Becali
Pentru belgianul William Baeten (27 de ani) aventura la FCSB, care l-a transferat definitiv pentru 300.000 de euro, a început bine. Mijlocașul ofensiv a marcat un gol crucial cu Maccabi Tel Aviv în preliminariile Ligii, a părut că-l convinge pe Becali, iar latifundiarul din Pipera nu s-a ferit să-l numească "pictor" și să-i garanteze locul la FCSB: "Ca să știe toată lumea: Baeten e numărul 1, cu el se începe echipa! Acolo, în dreapta! Dacă jucam cu Baeten în dreapta și cu David Miculescu în stânga, ne distram cu Sparta. Baeten e prea pictor", spunea Becali în septembrie, după FCSB - UTA 2-0, meci în care Baeten intra la pauză în locul lui Ștefănescu și își impresiona patronul.
Etapele au trecut, Baeten nu și-a mai găsit locul promis de Becali, iar sentința, una crudă, avea să vină pe 22 noiembrie, la o zi după ce belgianul era folosit mijlocaș central în înfrângerea cu FC Botoșani și era schimbat la pauză: "Baeten se ascundea de minge, se ducea în poziții unde să nu se întâlnească cu mingea, pentru că îi era frică să deposedeze. M-am convins de Baeten, poate să plece, îi dau drumul să plece", a sunat verdictul antrenorului din lojă. Chestionat pe seama subiectului, Mititelu a insistat că "Baeten poate pleca la orice echipă din România".
Bauza a început bine în Emirate, apoi s-a stins
În cazul lui Juan Bauza (28 de ani), visul unei mutări pe bani mulți întărit de Adrian Mititelu cu o clauză de opt milioane de euro s-a spulberat odată cu retrogradarea în Liga 2. Dorit în trecut de Becali, care a oferit 1.5 milioane de euro, playmaker-ul argentinian a plecat penntru a-și etala glezna fină în Emiratele Arabe Unite, la FC Baniyas, care a plătit 500.000 de euro pentru a se folosi de serviciile sale în acest sezon.
Sud-americanul a început bine, cu trei goluri în primele patru etape, dar s-a stins abrupt odată cu echipa sa, care ocupă acum locul al zecelea din 14 în prima ligă din Emirate. Nu a mai marcat din 27 septembrie, iar faptul că nu confirmă într-un campionat totuși slab din Orientul Mijlociu e un semnal evident că milioanele visate de Mititelu nu vor mai ajunge în conturile lui FC U Craiova: "Am comunicat prețul, de la patru milioane de euro în sus. Patru-cinci milioane de euro sper să iau. Am avut două echipe din Emirate care-l doreau foarte mult, dar din păcate s-a accidentat. Le-am spus că nu-l vând, dar erau foarte interesate, numai că a venit accidentarea de a meciul cu FCSB", plusa Mititelu în vara lui 2023, când Bauza era încă pe val.
Capriciosul Bahassa, o umbră la penultima clasată din Cipru
Alt fotbalist cu o tehnică sclipitoare într-o zi bună, francezul Yassine Bahassa (32 de ani) nu a plecat în termenii cei mai cordiali din Bănie după o ultimă perioadă în care i s-au reproșat indolența și lipsa de implicare în efortul colectiv al echipei. A spus adio Cetății Banilor la scurt timp după retrogradare și a rămas în Europa, semnând din postura de jucător liber de contract cu ciprioții de la Nea Salamis.
A prins două meciuri din 11 ca titular, a oferit cu chiu cu vai o pasă de gol la final de octombrie, iar echipa sa e penultima în clasament, cu doar șapte puncte din 11 etape, la doar o lungime peste lanterna roșie Omonia Maio.
Chițu, mai slab la Sibiu decât la Craiova
Tot liber de contract a plecat și Aurelian Chițu (33 de ani), luat de Marius Măldărășanu pentru a fi titularul postului de atacant al lui Hermannstadt. Chițu și-a menținut postul, a jucat în toate meciurile acestui sezon de SuperLigă (1.119 minute din 1.530), a marcat trei goluri și a oferit patru pase decisive. Fostul golgheter din Bănie are un sezon mai slab decât ultima stagiune petrecută la FC U Craiova, după primele 17 etape ale campionatului trecut el adunând nouă goluri și cinci pase decisive în tricoul formației lui Mititelu.
Popa, Van Durmen și Albu, oameni de bază în SuperLigă
Portarul Robert Popa (21 de ani), intrat în conflict cu familia Mititelu și exilat pe finalul aventurii la Craiova, a aterizat la UTA Arad, care l-a împrumutat de la olteni și i-a oferit postul de titular. Tânărul goalkeeper a jucat în 14 meciuri din 17 în SuperLigă, a primit 17 goluri și a terminat două partide cu poarta intactă. A dat o declarație neinspirată la finalul meciului cu Rapid, când le-a reproșat colegilor lipsa eficienței în ofensivă, motiv pentru care a fost certat în vestiar, dar și de către antrenorul Mircea Rednic, care l-a atenționat că nu are de ce să "spele rufele în public".
La Arad a ajuns și Benjamin van Durmen (27 de ani), mijlocașul belgian păstrând și sub comanda "Puriului" nivelul bun arătat la Craiova. A devenit rapid om de bază la mijlocul terenului, a fost integralist în primele 15 etape în care a marcat și un gol contra Farului și a dispărut din echipă ca urmare a unei accidentări. Grație calității incontestabile, rămâne un fotbalist pe care Rednic se va baza.
Pentru Dragoș Albu (23 de ani) sezonul a început cu cinci meciuri în care a purtat banderola de căpitan al lui FC U Craiova în Liga 2 și a continuat cu o mutare în SuperLigă, la Gloria Buzău. S-a adaptat rapid, a jucat în toate cele nouă meciuri în care putea fi folosit, toate ca titular, dintre care șapte ca integralist. Și el a fost trimis în SuperLigă cu scopul de a nu stagna și a fi refolosit după o eventuală promovare.
Trică a eșuat în Oman și ar vrea înapoi: "Scopul e să-l ajung pe Napoli!"
Antrenor care va rămâne în istorie drept omul cu care FC U Craiova a retrogradat, Eugen Trică (47 de ani) și-a încercat norocul în Qatar, la Sahar FC, însă a rezistat doar șase meciuri și a revenit în România la începutul lui octombrie. În momentul în care postul lui Marius Croitoru se clătina, fostul decar și-a manifestat dorința de a reveni, dar, cel puțin pentru moment, Adrian Mititelu nu l-a ajutat să ducă mai departe "meciul" mandatelor cu Nicolo Napoli:
"Scopul meu este să-l ajung pe Napoli. El are 14 (n. red - mandate pe banca echipei lui Mititelu) şi eu am cinci, şi de aia mă uit acum, că au dat antrenorul afară, să vedem. Când are nevoie, sunt prezent, dacă nu am angajament. Uite, acum nu am angajament Din păcate am retrogradat cu ei în acele şapte etape, ăsta este oful meu", declara Trică la finalul lui octombrie.