În timpul meciului, mai mulți fani rapidiști au afișat un banner cu numărul ”45” tăiat, aluzie la faptul că sunt nemulțumiți de comportamentul fotbalistului din meciul cu Petrolul Ploiești.

Atunci, Aaron Boupendza le-a făcut semne să tacă fanilor supărați pe prestația sa, moment în care întreg stadionul a început să îl fluiere pe atacantul din Gabon.

Opinia lui Mihai Stoica în cazul lui Aaron Boupendza

Oficialul de la FCSB este de părere că această relație tensionată dintre vârful giuleștenilor și suporterii din galerie se va remedia pe parcurs, fiind de părere că evoluțiile jucătorului se vor ridica la nivelul așteptărilor.

"Rezolvarea e la el în gheată. E jucător bun, e jucător care aleargă de rupe. Nu genul care să joace din amintiri, chiar pune tot ce are în slujba echipei. Se va face pace în curând. Nu poţi să ţii supărare pe un jucător de genul", a declarat Mihai Stoica, la Prima Sport.

Marius Șumudică: ”Dacă lumea nu e mulțumită de Boupendza, îi dăm viteză!”

Marius Șumudică a încercat să îi apărarea lui Aaron Boupendza după meciul din Cupa României, victoria cu 3-0 obținută de Rapid în fața lui CS Afumați. 

Dar ce a făcut Boupendza la meciul trecut? Eu nu știu. Alți jucători prin Anglia, prin Germania sar în tribune, se bat cu suporterii. Ce a făcut? N-a înjurat pe nimeni, n-a insultat pe nimeni. Sunt mulți care, în momentul de față, știu foarte bine că Boupendza a fost adus de Șumudică. N'Jie a fost adus de Șumudică. Christensen a fost adus de Șumudică. Și atunci, probabil, dați mai departe, derulați și o să vă dați seama. Eu am avut o discuție cu Boupendza, i-am reproșat ceea ce a făcut. Nu e normal. I-am spus că Giuleștiul este greu.

Pe Giulești am fost înjurat eu, Pancu, Daniel Niculae, Dani Coman, Miță Iosif, Nae Manea. Ăsta e Giuleștiul. Dar de la a dramatiza acum și a face un subiect Boupendza, mi se pare mult prea mult. Azi a jucat foarte bine, și-a dorit, a alergat, a avut o execuție rară - foarfecă în bară - a marcat, a mai avut o lovitură liberă în bară. Nu cred că ar trebui să existe un conflict între fani și Boupendza pentru că nu câștigă nimeni. Și fanii, și Boupendza și eu avem de pierdut. Dacă vrem să facem pe plac celorlalți, hai să facem pe plac celorlalți.

Știți ce s-a întâmplat a doua zi la antrenament? Toată lumea a spus că n-a vrut să dea mâna cu Dobre. El era preocupat să facă semne către tribună, nici nu s-a uitat să dea mâna. A doua zi l-a luat în brațe pe Dobre și și-a cerut scuze în fața grupului. A postat deja un mesaj, și-a cerut scuze față de fani. Ce ar trebui să facă băiatul ăsta? Dacă lumea nu e mulțumită de Boupendza, nicio problemă. Îi dăm viteză, să-și ia viză. Și el, și Clinton, și Christensen. Să se ducă băieții dacă nu sunt acceptați. Nicio problemă”, a spus Marius Șumudică la flash-interviu.