Helmuth Duckadam ne-a părăsit la 65 de ani și această tragedie a lăsat sportul românesc fără o figură emblematică. Dovadă și faptul că, în ultimele 24 de ore, inclusiv UEFA și clubul Real Madrid au reacționat, după ce au aflat despre decesul portarului care a scris istorie în finala Cupei Campionilor Europeni.

Având în vedere dimensiunea succesului din 1986, unul la care Duckadam a avut o contribuție decisivă, cu patru intervenții salvatoare la loviturile de departajare, România a sărbătorit, an de an, câștigarea Cupei Campionilor Europeni. De fiecare dată, în prim-plan au fost aduși eroii meciului cu Barcelona de la Sevilla. În frunte cu Duckadam, bineînțeles.

Deși fostul mare portar a acordat foarte multe interviuri despre finala de la Sevilla, de departe cel mai bun dialog despre acest subiect l-a avut cu jurnalistul Marius Țone (Agerpres). În 2016, la aniversarea a 30 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, Duckadam a vorbit, pe larg, despre triumful de la Sevilla. Acel interviu spumos poate fi citit, integral, aici. 

Mai jos, găsiți cele mai interesante răspunsuri oferite de Duckadam.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră ca fotbalist şi ca om câştigarea Cupei Campionilor?

Helmuth Duckadam: Ca fotbalist am rămas în istorie. Sunt apreciat pe plan internaţional, poate mai puţin pe plan naţional. În rest, nu mi-a adus mare lucru, nici o situaţie financiară de invidiat. Iar după acea finală, practic după trei săptămâni, am fost dat afară din Armată pentru că nu mai puteam să joc fotbal şi cu asta s-a încheiat.

Să înţelegem că procentul de noroc la cele patru lovituri de la 11 metri apărate la Sevilla este mai mic în cazul dumneavoastră?

Noroc este când câştigi la Loto. Când aperi un penalty nu e vorba de noroc. E vorba de pregătire, pentru că degeaba ghiceşti colţul (n.r. - în care trage adversarul) dacă tu nu eşti pregătit şi nu poţi să aperi. Nu, eu cred că nu are nimic de-a face cu norocul. Noroc e dacă jucătorul care execută dă afară sau în bară. Atunci într-adevăr ai avut noroc. Dar când aperi înseamnă că ai intuit bine şi eşti bine pregătit.

Cum aţi sărbătorit atunci la Sevilla, imediat după ce aţi câştigat finala?

Din păcate, ăsta este unul dintre reproşurile pe care mi le fac, că nu am ştiut să sărbătorim. Am fost anul trecut invitat de UEFA la finala Ligii Campionilor de la Berlin, Barcelona - Juventus, şi am văzut jucători de sute de milioane de euro care tăiau o bucăţică din plasă (n.r. - plasa porţii) să îşi păstreze amintire. Noi n-am ştiut să ne bucurăm. Nu ştiu de ce, probabil că ne-a venit foarte greu să realizăm ce mare performanţă am obţinut. Din păcate nu ne-am bucurat cum ar fi trebuit şi e un regret de-al meu.

Cu ceva amintiri probabil că aţi rămas după acea finală, cu tricoul, cu mănuşile cu care aţi apărat... ce s-a întâmplat cu ele?

Din păcate sau din fericire, echipamentul de atunci l-am dat domnului Vardinoianis (n.r. - Iorgos Vardinoianis, preşedinte şi patron al clubului grec Panathinaikos în acea perioadă), era un magnat grec, un simpatizant de-al nostru. El ne-a invitat după acea finală împreună cu familiile în Grecia pentru o săptămână. Şi i-am făcut cadou fiului acestuia (n.r. - echipamentul). Iar mănuşile, din păcate, am fost nevoit să le vând după 16 ani. Din păcate preţul nu a fost cel scontat de mine, dar în acea perioadă banii mi-au prins bine. Ca amintire sentimentală, poate una dintre cele mai frumoase, este o cravată. Un spectator care stătea la meci în spatele soţiei mele, după ce a realizat eu sunt soţul ei, şi-a dat cravata jos de la gât şi i-a dat-o. I-a spus: ''Din respect pentru soţul dumneavoastră''.

Cum a fost privit atunci succesul echipei Steaua de regimul comunist?

Nu ştiu. Ni s-a dat o maşină ARO din stocul Armatei. Dar trebuie să fim obiectivi şi să recunoaştem că deşi era o maşină la mâna a doua valora foarte mult pentru că erau maşini căutate.

În ce măsură succesul de la Sevilla este şi meritul lui Valentin Ceauşescu?

Meritul lui? Nu ştiu, poate că a fost alături de noi şi ne-a dat încredere. Concret nu ştiu cu ce ar fi putut să ne ajute. Dar a fost singurul om care în pregătirea de iarnă de la Forban din acel an a spus: ''Voi o să câştigaţi Cupa Campionilor''. Noi ne uitam la el şi gândeam: ''Hai, dom'le, lasă-ne cu poveşti de adormit copiii''. Dar el a simţit-o, neapărat în faţa celor de la Miliţie. Pentru că eram pedepsiţi de fiecare dată când veneam din străinătate... ni se luau toate bagajele şi ne luau tot. Şi atunci când a fost Valentin lângă noi n-au mai îndrăznit. Am fost prima echipă care am plecat în străinătate alături de soţii, prietene sau părinţi, iar asta tot datorită lui. Şi un mic amănunt, dar foarte important, înainte de meciul de la Sevilla am avut acceptul să facem două antrenamente pe ''23 August'' (n.r. - Stadionul ''23 August'') la lumina reflectoarelor. Ceea ce în perioada aia era imposibil cu criza de curent şi tot restul.

Acel meci cu Barcelona a pus punct şi carierei dumneavoastră?

Nu meciul în sine, dar perioada aceea. Pentru că eu aveam această problemă la mână cu câteva luni înainte. Atunci am simţit amorţeli la mână, dar nici medicina nu era atunci atât de înaintată. Şi s-a pus totul pe seama unui reumatism şi nu s-a descoperit acel cheag de sânge. Ceea ce, pe undeva, a fost bine. Pentru că dacă se descoperea atunci nu mai apăram la Sevilla şi probabil nu mai dădeam interviu azi.

Credeţi că Ministerul Apărării ar fi trebuit să vă ajute mai mult în această privinţă, ţinând cont că fostele cadre militare primesc pensii speciale?

Ce să te ajute ministerul? Ministerul m-a dat afară din Armată, cum a făcut şi cu alţii. Eu a trebuit să mă angajez cu ajutorul lui Corneliu Vadim Tudor, în 1994, în cadrul Poliţiei de frontieră. Iar eu sunt pensionar MAI, deci pe mine m-a ajutat Dinamo, nu Armata. Şi de aceea am şi o anumită repulsie faţă de cei din Armată pentru că am fost dat afară după Sevilla. Nu am avut dreptul să mă antrenez vreo trei săptămâni imediat după meciul de la Sevilla pentru că nu am vrut să particip la un meci la Craiova. Era un meci aranjat şi nu am vrut să merg acolo să iau goluri şi m-au băgat în şedinţe şi mi-au interzis să intru pe Ghencea. După aia, după operaţie, când şi-au dat seama că nu mai pot să joc fotbal m-au dat afară şi din Armată. Iar de când am venit la Steaua alături de domnul Becali am mai fost dat de două ori afară, o dată în perioada lui Ilie Stan şi în ultima perioadă... deci, practic de patru ori. Şi mi-am promis singur, deşi în viaţă nu e bine să spui niciodată. Dar eu chiar niciodată nu voi mai pune piciorul în Ghencea. Deci niciodată, indiferent ce se întâmplă. Eu o să încerc să am o discuţie cu domnul ministru (n.r. - al Apărării Naţionale), pentru că am înţeles că are intenţii bune, în care să îi explic că echipa Steaua este a României, chiar dacă investeşte domnul Gigi Becali. Iar dacă cei de la Interne au găsit o soluţie cât de cât acceptabilă, nu înţeleg de ce cei de la Armată nu găsesc această soluţie. Să ceri desfiinţarea echipei Steaua Bucureşti la FRF şi LPF mi se pare jenant. Şi să vină şi din partea unui om, domnul Talpan (n.r. - Florin Talpan, juristul CSA Steaua), care nu a avut nicio legătură cu fotbalul... atunci, să-mi fie iertat, dar nu mai avem ce să căutăm în România, ne ducem în Bulgaria.

Cum vedeţi rezolvarea problemelor dintre clubul domnului Becali şi CSA Steaua privind sigla şi stadionul din Ghencea?

Eu îi mulţumesc domnului Becali pentru că în urmă cu cinci ani mi-a propus să vin la Steaua alături de dânsul. Datorită dânsului am la ora actuală o viaţă decentă din punct de vedere material. Cât priveşte problemele cu sigla şi stadionul, probabil că ar trebui să fie alţi oameni care să înţeleagă faptul că Steaua nu aparţine nimănui, Steaua aparţine României. Dar cum noi suntem învăţaţi în România să distrugem orice este bun, probabil că vom reuşi până la urmă şi acest lucru.