Cele două mari regrete pe care le are Ilie Dumitrescu: „Aveam totul în buzunar!” La ce s-a referit fostul internațional român
Ilie Dumitrescu a strâns peste 60 de apariții la națională și a înscris 20 de goluri pentru România.
Ilie Dumitrescu a evoluat pe postul de extremă stângă în cele mai multe meciuri și a reușit să se impună pe tabelă în multe situații importante.
Fostul fotbalist a fost antrenat atât de Emerich Jenei la naționala României, cât și de Mircea Rădulescu la reprezentativa B a țării.
Ilie Dumitrescu a oferit un interviu "marcă înregistrată", unde a vorbit despre cele două regrete pe care le are din cariera sa.
Ce a spus Ilie Dumitrescu
„Am două regrete. Momentul când am luat galben şi nu am jucat finala de Cupa Campionilor Europeni din 1989, cu Milan, şi al doilea că nu m-am calificat atunci în semifinale cu naţionala.
Am avut totul în buzunar la meciul ăla, Dumnezeu ne-a dat tot şi noi nu am reuşit performanţa. Noi am fost foarte aproape... Cred că ne-a lipsit concentrarea, simţeam în teren ceva, cum că adversarul acceptase înfrângerea.
La Tottenham puteam să dau mai mult, la Mexic a fost final de carieră. Dar eu sunt fericit şi cu momentele personale din carieră”, a spus Ilie Dumitrescu, potrivit Orange Sport.
Cariera lui Ilie Dumitrescu
Ilie Dumitrescu a evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la Steaua București, FC Olt Scornicești, Tottenham Hotspur, Sevilla, West Ham, America, Atlante și și-a încheiat cariera la gruparea "roș-albastră".
Cele mai multe apariții le-a bifat la Steaua București, 37, unde a reușit să se impună pe tabelă de 15 ori. La Spurs, Dumitrescu a jucat 20 de meciuri și a marcat cinci goluri.
- La națională, fosta extremă stângă a fost convocat de 62 de ori și a înscris 20 goluri
Trofeele lui Ilie Dumitrescu
- Trei titluri cu Steaua București (88/89, 92/93, 93/94)
- Două cupe cu Steaua București (88/89, 91/92)
- Două supercupe cu Steaua București (93/94, 98/99)
- O finală de Champions League cu Steaua București (88/89)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News