Cine e idolul lui Gică Hagi: ”Mi-a spus și mie de ce mă aprecia”
Gică Hagi e fost component al Generației de Aur și actual antrenor la Farul Constanța în SuperLiga României.
Liță Dumitru, fost internațional român cu 50 de prezențe la prima reprezentativă și 12 goluri, este idolul lui Gică Hagi din copilărie. Fostul mijlocaș defensiv a mărturisit că a discutat cu Hagi, care i-a spus că aprecia mult la el faptul că făcea ambele faze în meci.
Cine e idolul lui Gică Hagi: ”Mi-a spus și mie de ce mă aprecia”
”(n.r. Gică Hagi a mărturisit în nenumărate rânduri că ați fost idolul lui în copilărie) Da, mi-a spus și mie că aprecia la mine faptul că făceam ambele faze la fel de bine”, a spus Liță Dumitru, potrivit iamsport.ro.
Liță Dumitru a fost legitimat atât la Rapid, cât și la Steaua București. Mai mult, fostul internațional a mai evoluat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum Poli Timișoara, Universitatea Craiova și CFR Timișoara.
Cariera impresionantă a lui Gică Hagi
Impresionanta carieră a lui Gică Hagi a început la Farul Constanța, în 1982. ”Regele” ajungea în București în 1983, la Sportul Studențesc, iar trei ani mai târziu prindea transferul carierei, la Steaua, proaspăta campioană a Europei, cu care a și câștigat Supercupa Europei în fața celor de la Dinamo Kiev (Hagi marca atunci golul victoriei).
În 1990, Real Madrid îl cumpăra pentru 4,3 milioane de euro, iar Hagi devenea primul și singurul român care a jucat în tricoul formației de pe ”Bernabeu”!. Au urmat ”Brescia Romena” condusă de Mircea Lucescu, Barcelona și Galatasaray.
În Turcia, Gică Hagi a avut cele mai mari performanțe din cariera de fotbalist. A câștigat, alături de Galatasaray, de patru ori consecutiv titlul în Super Lig, dar și o Cupă, două Supercupe, Cupa UEFA și Supercupa Europei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News