FOTO Ciprian Marica, mesaj special pentru Hagi. "Regele" a împlinit 58 de ani
Fostul decar al naționalei e acum patron și antrenor la Farul Constanța.
Gică Hagi a împlinit azi 58 de ani, iar mesajele de felicitare s-au îndreptat către "Rege" și din România, dar și din străinătate.
Partener la Farul și bun prieten cu fostul căpitan al naționalei, Ciprian Marica i-a transmis un mesaj de suflet lui Gică Hagi.
Mesajul lui Ciprian Marica
"Un "la mulți ani" început demult, din copilăria în care îți scriam numele pe toate tricourile, spre disperarea mamei :) și ieșeam la fotbal cu prietenii de-o șchioapă în fața blocului.
Continuat acum, când trăiesc marea satisfacţie de a-ți fi partener în încercarea de a aduce un plus fotbalului romanesc!
Și dus, sper, până la vremea când vom povesti sfătoși, pe o bancă, despre succesele internaționale ale Farului!
La mulți ani, Gică Hagi ! Sa ardă mult și bine flacăra pasiunii pentru fotbal și sa ai energie sa poți sa faci tot ce îți propui!", a scris Ciprian Marica, pe Instagram.
Cariera impresionantă a lui Gică Hagi
Impresionanta carieră a lui Gică Hagi a început la Farul Constanța, în 1982. ”Regele” ajungea în București în 1983, la Sportul Studențesc, iar trei ani mai târziu prindea transferul carierei, la Steaua, proaspăta campioană a Europei, cu care a și câștigat Supercupa Europei în fața celor de la Dinamo Kiev (Hagi marca atunci golul victoriei).
În 1990, Real Madrid îl cumpăra pentru 4,3 milioane de euro, iar Hagi devenea primul și singurul român care a jucat în tricoul formației de pe ”Bernabeu”!. Au urmat ”Brescia Romena” condusă de Mircea Lucescu, Barcelona și Galatasaray.
În Turcia, Gică Hagi a avut cele mai mari performanțe din cariera de fotbalist. A câștigat, alături de Galatasaray, de patru ori consecutiv titlul în Super Lig, dar și o Cupă, două Supercupe, Cupa UEFA și Supercupa Europei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News