Ciprian Marica reacționează după ce Rivaldo a preluat acțiuni la Farul Constanța
Fostul număr 9 al naționalei a scris un mesaj amplu pe pagina după știrea zilei din fotbalul românesc.
Ciprian Marica: "Strategia clubului e extrem de ambițioasă!"
Comunicatul celor de la Farul
- Din 2021, Farul Constanța avea trei acționari: Gheorghe Hagi (89,9%), Ciprian Marica (10%) și Zoltan Iașko (0,1%).
- Rivaldinho, fiul lui Rivaldo, a revenit în această vară la Farul Constanța. Atacantul a marcat două goluri în cele 12 meciuri din acest sezon
- Rivaldo, campion mondial cu Brazilia în 2002, are în palmares, printre alte distincții, Balonul de Aur (1999) și Liga Campionilor (2003, AC Milan).
Ce a declarat Rivaldo
’’Urmăresc fotbalul românesc de ceva vreme și cunosc destul de bine și campionatul. România a avut mereu jucători foarte buni, a reprezentat o forță în fotbalul mondial mai ales în perioada în care Gheorghe Hagi era jucător. M-a uimit în urmă cu câțiva ani și, vă spun sincer, nu am fost singurul din fotbalul mondial cu o astfel de reacție, când am aflat de modul în care a decis să se implice în acest fenomen după retragere, mi s-a părut ceva incredibil. Nu mai auzisem de un fost jucător de o asemenea valoare care să își investească averea pentru o pasiune.
Cred că rezultatele pe care le-a reușit au fost răspunsul la toate întrebările...Investiția total privată de la Farul, Baza Sportivă, Academia care stă în spatele multor performanțe, rezultatele obținute cu foarte mulți jucători formați aici m-au determinat să fac acest pas și să vin alături de Gheorghe Hagi. Dacă singur a reușit toate aceste lucruri, să devină de două ori campion având cea mai tânără echipă din Europa, atunci cred că având sprijinul pe care și-l dorește, poate reuși mult mai mult.
Cu viziunea și pasiunea pe care le are, cu experiența pe care și eu o am, sunt convins că vom dezvolta și mai mult performanțele pe care și le dorește întreaga comunitate, pentru că Farul este un club de tradiție, care, în rest, are toate atuurile de a deveni un club mult mai puternic’’.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News