Se lungește lista echipelor antrenate de Claudiu Niculescu, de când s-a apucat de această meserie, în 2012. Fostul atacant dinamovist tocmai a semnat cu a 12-a formație din cariera sa pe banca tehnică. Iar asta la doar o săptămână după ce i s-a reziliat contractul la FC Voluntari.
Niculescu a fost pus pe liber de Voluntari, pe fondul rezultatelor sub așteptări care au dus echipa pe locul 7 în liga secundă, deși obiectivul e promovarea în Superliga noastră. Între timp, locul lui Niculescu la Voluntari a fost luat de un alt fost dinamovist, Ovidiu Burcă (44 de ani).
Revenind la Claudiu Niculescu, acesta a fost prezentat, astăzi, la o altă divizionară secundă, una aflată într-o situație și mai dificilă în „B“. Vorbim despre CSM Slatina, locul 13 din 22 în eșalonul secund. Astfel, Niculescu va pregăti, începând de acum, formația orașului său natal.
„Bine ai revenit acasă, Claudiu Niculescu! Noul antrenor al CSM Slatina! Suntem mândri să anunțăm că echipa noastră are un nou lider pe banca tehnică: slătineanul Claudiu Niculescu! Cu o vastă experiență atât ca jucător, cât și ca antrenor, Claudiu vine la CSM Slatina cu ambiția de a duce echipa la noi performanțe. Obiectivele sale alături de echipă: Crearea unui grup unit, care să joace un fotbal eficient. Continuarea dezvoltării tinerelor talente din Slatina și creșterea performanțelor echipei noastre. Suntem pregătiți să luptăm împreună pentru culorile CSM Slatina și să ne bucurăm de noi victorii alături de suporterii noștri loiali! Hai, CSM Slatina!“, e un fragment din comunicatul prin care divizionarea secundă a oficializat numirea lui Claudiu Niculescu în funcție.